(video) În atenția moldovenilor care dețin cetățenia română. Condițiile în care puteți participa la alegerile europarlamentare

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a susținut o conferință de presă, dedicată organizării alegerilor europarlamentare din România, din data de 26 mai 2019. În acest sens, au fost menționate condițiile în care moldovenii cu cetățenie română pot participa la acest scrutin.

Cine poate vota la acest scrutin?

1. Toți cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate

2. Cei care au vârstă de 18 ani împlinită până în ziua alegerilor inclusiv

3. Toți cetățenii români care, în ziua alegerilor, se află în Republica Moldova indiferent de motivul prezenței acestora aici.

4. Cetățenii cu drept de vot din alte state, memebre ale UE, care s-au înscris în listele speciale.

Cu ce documente se poate vota?

1. Pașaportul diplomatic/electronic

2. Pașaport de serviciu/electronic

3. Pașaport simplu/electronic/temporar

4. Cartea de identitate/electronică/provizorie

5.Buletinul de identitate

Mai multe detalii găsiți în video.

De menționat că pe teritoriul Republicii Moldova vor fi deschise 36 de secții de votare, dintre care 12 la Chișinău, în cadrul alegerilor europarlamentare ce vor avea loc la data de 26 mai curent.

Ministerul Afacerilor Externe român a publicat lista secțiilor de votare din străinătate pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European. Astfel, o secție de votare va fi deschisă la Durlești, două la Bălți.

De asemenea, alegătorii sunt așteptați la urne în cadrul secțiilor de votare ce vor fi deschise câte una în 19 raioane din țară.


Pub