image
Sursa foto: marca.com

Real Madrid s-a înțeles cu Chelsea pentru transferul lui Eden Hazard: Prețul mutării galactice

Real Madrid a ajuns la un acord cu Chelsea pentru Eden Hazard. Florentino Perez va plăti 130 de milioane de euro pentru transferul galactic al belgianului, susțin cei de la El Chiringuito.

Mutarea va fi oficializată imediat după finala UEFA Champions League, iar surse din interiorul clubului anunță care este și motivul: în cazul în care Barcelona va câștiga trofeul, rivalii vor să mute imediat centrul de atenție către ”Santiago Bernabeu”.

Fostul jucător de la Lille are contract cu londonezii până în 2020, astfel că englezii ar fi riscat să îl piardă gratis în sezonul viitor, dacă nu îl vând în această vară. Acesta este motivul pentru care Abramovich a ales să se despartă de jucătorul de 28 de ani. Și acesta a alimentat zvonurile plecării în ultima perioadă.

Hazard nu a ezitat în ultimii ani să își declare dragostea pentru Real Madrid. El a refuzat nu mai puțin de trei oferte de prelungire a contractului cu Chelsea, pentru a juca în La Liga.

În același timp, Hazard a avut numai vorbe de admirație pentru tehnicianul care a câștigat UEFA Champions League în ultimii 3 ani.

"Nu sunt jucătorul lui Real Madrid, dar ca fan al lui Zidane, sunt foarte bucuros că s-a întors. Fotbalul avea nevoie de el" a declarat Eden Hazard

Eden Hazard ar deveni al treilea transfer al lui Real Madrid, după Rodrygo și Militao.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: