image
Sursa foto: bordergov.md

Acte false, depistate în timpul verificării la frontiera moldo-română; Unde erau ascunse

Trei permise de conducere, care ar fi eliberate de autoritățile naționale, au fost identificate cu semne vizibile de falsificare în timpul controlului de frontieră. Incidentele s-au înregistrat pe parcursul zilei de ieri, în punctele de trecere Sculeni și Leușeni.

Pentru autorizarea ieșirii din țară la linia de control s-a apropiat un mijloc de transport de model Mercedes C 220 cu plăcuțele de înmatriculare belgiene.

În setul de documente prezentate de către conducătorul auto se afla și permisul de conducere, asupra căruia s-a depistat lipsa elementelor de protecție.

Astfel că, polițistul de frontieră a intervenit conform analizei de risc, aplicând controlul suplimentar atât șoferului cât și pasagerului aflat în automobil.

Ca urmare, pasagerul, locuitor al satului Pepeni, raionul Sângerei, a scos din încălțăminte un alt permis de conducere moldovenesc vizibil falsificat, emis pe numele unei alte persoane.

Audiați, tinerii au comunicat că nu cunosc despre falsul actelor, afirmând că aveau intenția de a le utiliza pe teritoriul Belgiei.

Al treilea document neveridic a fost identificat în punctul de trecere Leușeni, cercetat penal riscă a fi tot un conațional, în vârstă de 33 de ani.

Permisul de conducere a fost observat în învelitoarea pașaportului oferit pentru legitimare. Interogat, bărbatul a comunicat că și la perfectat prin intermediul unei persoane necunoscute contra sumei de 500 de euro, acum un an. Nu l-a folosit niciodată, susține acesta, pentru că intuia că este fals datorită indicilor neclari.

În consecință, actele au fost transmise către laborator pentru efectuarea analizei tehnico-juridice.

Moldovenii și-au continuat călătoria nu înainte de a semna procesele verbale în care sunt vizați pentru faptele comise.

Cercetările continuă până la elucidarea tuturor circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: