CNAS: 695 de veterani primesc pensii şi alocaţii lunare de stat. Suma cu care sunt răsplătiți

Potrivit datelor Casei Naţionale de Asigurări Sociale, 695 de veterani primesc pensii şi alocaţii lunare de stat. Cuantumul alocaţiei este stabilit în dependenţă de categoria beneficiarului la care se atribuie (invalid al celui de-al doilea război mondial, participant la cel de-al doilea război mondial, persoană decorată cu ordine şi medalii pentru muncă asiduă în anii celui de-al doilea război mondial, etc.). Finanţarea alocaţiilor lunare de stat se efectuează din mijloacele bugetului de stat.

Foto: UNIMEDIA

Conform situaţiei actuale, prin intermediul Casei Naţionale de Asigurări Sociale de alocaţii lunare de stat beneficiază 695 veterani ai celui de-al doilea război mondial, dintre care 151 sunt invalizi ai celui de-al doilea război mondial. Dintre aceştia 12 de invalizi au gradul I, mărimea alocaţiei fiind de 1250 de lei, 108 invalizi de gradul II, primesc lunar 850 lei, iar la 31 de invalizi de gradul III, li se plăteşte câte 700 lei.

Din numărul total de veterani, 278 de participanţi ai celui de-al doilea război mondial pimesc o alocaţie lunară de stat în cuantum de 707 lei. Alocaţii lunare în valoare de 700 lei primesc 4 persoane care au lucrat ca angajaţi civili în armata de operaţii în anii celui de-al doilea război mondial. Aceeaşi sumă se acordă foştilor deţinuţi în lagărele de concentrare fasciste şi ghetouri, în alte locuri de detenţie forţată, create de Germania fascistă şi de aliaţii acesteia în perioada celui de-al doilea război mondial (91 de veterani); persoanelor care s-au aflat în oraşul Leningrad (Sankt- Petersburg) în perioada blocadei (8 septembrie 1941- 27 ianuarie 1944) (23 de persoane). Iar 148 de persoane decorate cu ordine şi medalii pentru muncă asiduă şi serviciu militar impecabil în spatele frontului în anii celui de-al doilea război mondial primesc lunar de la stat câte 175 lei.

Totodată, 429 de participanţi ai celui de-al doilea război mondial, decoraţi cu ordinul „Отечественная война I-й и II-й степени", mai beneficiază de o alocaţie nominală pentru merite deosebite faţă de stat în cuantum de 100 lei lunar.


Pub