Participanții la cel de-al doilea război mondial vor primi câte 10000 de lei

Cu prilejul celei de-a 74-a aniversări de la terminarea celui de-al doilea război mondial, către 9 mai curent, 1253 de persoane vor beneficia de ajutor material unic.

Foto: UNIMEDIA

Ajutorul material va fi acordat participanților, precum și persoanelor cu dizabilități în urma războiului mondial, persoanele care au fost încadrate în grad de dizabilitate în urma rănirii, contuziei, schilodirii, fiind antrenate de organele puterii locale la strângerea munițiilor și a tehnicii militare, în cuantum de 10.000 lei.

La fel, persoanele asimilate participanților la război vor primi câte 5000 lei, iar soțiile (soții) supraviețuitori ai participanților câte 1000 lei.

Ajutoarele materiale vor fi oferite din mijloacele financiare ale Fondului de susținere a populației, în sumă de 5.562.000 lei, care vor fi acordate prin intermediul oficiilor poștale, începând de astăzi, 8 mai, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale.


Pub