Ucraina nu va recunoaşte paşapoartele ruseşti acordate locuitorilor din Donețk și Lugansk
Externe 8 mai 2019, 18:08 | 940

Ucraina nu va recunoaşte paşapoartele ruseşti, acordate locuitorilor din Donbas. Anunțul a fost făcut de către premierul Volodimir Groisman, care a comparat aceste documente cu permisele de trecere naziste.

Ucrainenii, care au astfel de pașapoarte, nu vor putea trece frontiera, a avertizat Groisman. Decizia vine după ce Kremlinul a simplificat, la sfârşitul lunii aprilie, acordarea cetăţeniei ruse locuitorilor din Donețk și Lugansk. Măsura a fost criticată de către autoritățile de la Kiev şi aliaţii occidentali, care o consideră drept o amenințare la adresa suveranităţii ucrainene. Ulterior, Putin a extins această propunere la noi categorii de ucraineni şi a evocat posibilitatea unei ''cetăţenii comune'' între cele două ţări, reiterând faptul că el îi consideră pe ruşi şi ucraineni drept ''popoare frăţeşti''.

Opinia ta contează. Comentează!