MAE de la Vilnius l-a convocat pe ambasadorul rus pentru răspândirea de informații false: Un partizan lituanian care a opus rezistență în fața ocupației sovietice, prezentat de ruși ca „nazist”
Ministrul de Externe lituanian l-a convocat pe ambasadorul rus din cauza difuzării de către Ambasada rusă din Statele Unite de informații false despre partizanul lituanian Adolf Ramanauskas-Vanagas, în memoria caruia a fost dezvelit un monument la Chicago, se arată în declarația Ministerului de Externe al Lituaniei, postată pe site-ul oficial.
Ambasada rusă din Statele Unite a protestat împotriva instalării monumentului, susținând că data dezvelirii acestuia a fost aleasă „deosebit de cinic”, deoarece aproape că a coincis cu Ziua comemorării victimelor Holocaustului și a avut loc cu puțin timp înainte de Ziua Victoriei în Rusia.
„Părții ruse i s-a propus să studieze cu atenție personalitatea lui Ramanauskas-Vanaga, activitățile sale, deoarece este un candidat necorespunzător pentru statutul de complice al naziștilor sau participant la Holocaust. Reputația sa este confirmată de mulți experți independenți care investighează și cercetează din acea perioadă și de documentele de arhivă”, se arată în declaratia Ministerul de Externe.
Partea rusă a fost îndemnată să se abțină pe viitor de la răspândirea de dezinformări și de încercările de rescriere a istoriei, bazate pe acuzații fabricate de structurile represive ale erei sovietice.
Potrivit Ministerului de Externe al Lituaniei, astfel de afirmații ale Rusiei fac parte dintr-o campanie de dezinformare mai larga prin care se încearcă să se discrediteze mișcarea partizanilor din Lituania, pentru a nega astfel existența ocupației sovietice.
După cel de-al Doilea Război Mondial, Ramanauskas-Vanagas a fost conducătorul partizanilor lituanieni care au opus rezistență în fața ocupației sovietice, scrie Pagina de Rusia.
Lupta armată pentru restabilirea independenței lituaniene a fost condusă de el din 1944 până în 1953.
Ramanauskas-Vanagas a fost arestat de KGB în 1956, supus torturii și executat în anul următor.
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Friptură pe bază de AER. Nu este o glumă