Șoferii care parchează sau staționează în stațiile pentru transportul public din Chişinău ar putea fi amendați

Şoferii care parchează sau staţionează în staţiile pentru transportul public din Chişinău riscă să fie amendaţi. Cu o solicitare în acest sens a venit, către Direcţia de poliţie a Capitalei, primarul interimar Ruslan Codreanu, care a declarat că atât parcarea, cât şi staţionarea îngreunează accesul transportului public în staţii, transmite IPN.

Foto: UNIMEDIA

Ruslan Codreanu a menţionat, la şedinţa operativă de la Primărie, că a primit mai multe plângeri de la şoferii de troleibuze şi autobuze, care susţin că şoferii de microbuze blochează staţiile de aşteptare, iar cea mai gravă situaţie este pe strada Ismail, în apropiere de centrul comercial UNIC.

În cadrul şedinţei, primarul a mai spus că vrea să cunoască care a fost argumentul ca microbuzele de pe ruta nr. 103 să circule pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi a solicitat această informaţie de la subdiviziunile responsabile.


Pub