Noi detalii în cazul celor 4 persoane suspectate de viol: Au primit câte 30 de zile de arest

Cei patru suspecți, care ar fi violat tinere și au aruncat una dintre ele de la etajul 7 au primit câte 30 de zile de arest. Informația a fost confimată pentru UNIMEDIA de către purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Maria Vieru.

Foto: Transilvania News

„Câte 30 de zile de arest preventiv pentru cei patru tineri reținuți pentru dublul viol si tentativa de omor a unei minore. Magistrații au admis in mod integral demersurile procurorilor la arest in privința celor patru învinuiți”, a declarat Vieru.

UNIMEDIA amintește că o minoră de 16 ani a fost aruncată în gol de la etajul al șaptelea al unui bloc din Capitală, după ce a fost violată de șase indivizi care au supus-o aceluiași tratament și pe prietena ei. Patru dintre aceștia au fost reținuți, ceilalți sunt dați în căutare. Fetele ar fi practicat prostituția, iar câțiva dintre agresori nu sunt la prima abatere de la lege. Unul dintre ei, care acum este anunțat în căutare, a fost implicat în asaltul în stil mafiot, din data de 17 februarie 2017, asupra unui magazin de piese auto din comuna Stăuceni, soldat cu decesul unuia dintre atacatori.


Pub