Ce s-a întâmplat cu cutiile negre ale avionului care a luat foc la Moscova. Mărturiile pasagerilor

Anchetatorii ruși consideră o eroare de pilotaj drept posibilă cauză a accidentului aviatic de la Moscova. Un avion de pasageri, de tip „Suhoi SperJet”, a luat foc după o aterizare forțată, scrie stirileprotv.ro.

Foto: Observator

41 de oameni au murit și alții au suferit arsuri grave. Piloții şi unii dintre pasageri susţin că aparatul ar fi fost lovit de fulger, iar comunicațiile cu turnul de control au fost întrerupte.

Potrivit agenţiei de ştiri TASS, una dintre cutiile negre “a fost expusă la temperaturi ridicate și a fost grav avariată”. Pe de altă parte, starea înregistratorului de voce din cabină este una satisfăcătoare. Datele din cele două cutii negre au fost copiate și urmează să fie analizate.

Denis Yevdokimov, pilotul zborului AFL1492: “Focul a izbucnit după aterizare, nu am avut incendiu la bord în aer. Un fulger a lovit aparatul, au fost o lumină albă şi un bang, iar avionul a trecut pe modul de energie minimă, fără computer de bord, am preluat controlul. Am pierdut comunicarea radio, pe care ulterior am reuşit s-o restabilim, dar numai intermitent”.

Pe site-urile din Rusia au apărut imagini cu oficiali ruși care râd și glumesc când se uită la avionul cuprins de flăcări. Nu e clar, însă, cine sunt respectivii.

Pe reţelele de socializare continu să circule speculaţii despre întârzierea evacuării aparatului din cauza celor care, în loc să se grăbească, zăboveau să-şi recupereze bagajele de mână. Pe de altă parte, unii supravieţuitori dau vina pe acest pasager corpolent că ar fi blocat coridorul.

Dmitri Kalinin, supravieţuitor: “Nu ne-am călcat în picioare. A fost un oarece blocaj pe coridor începând cu rândul 10 până la ieşirea de urgenţă, dar nu am călcat unii peste alţii. După aterizare, în două minute eram deja afară”.

Pentru pasagerii răniţi grav următoarele zile sunt critice.

Medic: “Are arsuri severe ale sistemului respirator, este afectat aproape în întregime. A suferit şi arsuri externe. Vom face tot ce se poate pentru ea. Este însă un caz extrem de grav”.

Aparatele de tip Suhoi Super jet nu au fost reţinute la sol.

Matthew Chane, CNN:Exista bănuiala că autorităţile ruse ezita să ia această decizie pentru că Suhoi este primul aparat civil de zbor fabricat în Rusia după prăbuşirea URSS, un proiect susţinut de guvern, menit să demonstreze că ingineria aviatică rusească este mai puţin dependenta de importuri. Aşa că, pe lângă tragedia pierderii de vieţi omeneşti, accidentul este şi o lovitură pentru stima de sine a ruşilor”.


Pub