(studiu) Canada: Numărul celor care au încercat canabis a crescut foarte mult

În Canada s-a înregistrat o creştere substanţială a numărului de persoane care au încercat pentru prima oară canabis în 2019, după ce această ţară a devenit a doua din lume care a legalizat cultivarea, vânzarea şi consumul de canabis la sfârşitul anului 2018, transmite sâmbătă DPA.

Foto: REUTERS

Conform unui studiu realizat de Statistics Canada în primele trei luni ale anului în curs, 646.000 de persoane au declarat că au consumat canabis pentru prima oară - un număr aproape dublu faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă din 2018.

Studiul arată că 18% dintre adolescenţii canadienii de peste 15 ani au susţinut că au consumat canabis în primul trimestru din 2019, cu 4% mai mult decât în urmă cu un an în acest segment de vârstă. Segmentul de vârstă care a înregistrat cea mai mare creştere a consumului de canabis este cel al bărbaţilor cu vârsta între 45 şi 64 de ani.

De la legalizarea canabisului în octombrie 2018, persoanele cu vârsta de cel puţin 18 ani pot cumpăra, deţine şi consuma o cantitate de până la 30 de grame de marijuana. De asemenea, în majoritatea regiunilor din Canada este permisă cultivarea de canabis pentru uz personal.

Uruguayul este prima ţară din lume care a legalizat cultivarea, vânzarea şi consumul de marijuana în 2014, scrie agerpres.ro


Pub