(video) Mingea e în terenul celor din PSRM. Maia Sandu: „Să îi întrebați pe socialiști, dacă cumva le-a trecut frica de Plahotniuc; Așteaptă probabil dizolvarea Parlamentului”

Lidera PAS, Maia Sandu, a venit cu o explicație referitor la așa-zisele negocieri dintre PSRM și Blocul ACUM. Cei din ACUM spun că așteaptă pe cei din PSRM să facă o mișcare. „Să îi întrebați, pe cei din PSRM, dacă cumva le-a trecut frica de Plahotniuc și dacă cumva îi interesează subiectul eliberării statului din captivitate și subiectul dezoligarhizării. Noi avem timp și o să vedem dacă acest lucru se va întâmpla”, a declarat Maia Sandu.

„Noi am făcut suficiente invitații și am făcut public destule informații despre cum vedem noi soluționarea acestei situații. Noi credem că atât timp cât Republica Moldova se află sub controlul regimului oligarhic, nimic bun nu se va întâmpla în această țară. Dacă socialiștii cred la fel, dacă au curaj să se elibereze de sub controlul regimului oligarhic și să pună umărul la eliberarea țării, atunci putem discuta. Așteaptă probabil până expiră termenul la care poate fi dizolvat Parlamentul și să continue jocurile cu cei de PD”.

Maia Sandu mai spune că Blocul ACUM este pregătit pentru orice, chiar și pentru alegeri anticipate.

Referindu-se la alegerile locale din acest an, Sandu a precizat că formațiunea se pregătește și de ele și lucrează din greu.


Pub