Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Ziua lucrătorilor din gospodăria comunală

   1657

Primăria municipiului Chişinău a organizat vineri, la Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină"  un concert festiv pentru angajații serviciilor din domeniul gospodăriei comunale, cu ocazia Zilei lor profesionale. În sală au fost prezenți angajați ai Regiei locativ - comunale și amenajare, Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi", SA „Apă - Canal Chișinău", Î.M. REI „LUMTEH", Î.M. „Autosalubritate", întreprinderile municipale de prestări servicii etc.  

În contextul consemnării evenimentului, Primarul general interimar, Ruslan Codreanu a înmânat diplome de onoare celor mai buni lucrători din domeniul locativ-comunal, menționând totodată că vor fi acordate și prime bănești cu ocazia sărbătorii.

Edilul-șef al capitalei a ținut să mulțumească celor prezenți în sală pentru munca pe care o depun zi de zi: la deszăpezire sau salubrizare, în parcuri și pe străzi, pentru a avea un Chișinău mai amenajat și mai salubru, deci, prietenos locuitorilor săi. „Este important ca fiecare om din acest oraș să se simtă bine în lift, în troleibuz, în parcuri sau pe străzi seara. Vă respect și vreau ca același lucru să-l simțiți și din partea cetățeanului de rând, atunci când vă exercitați obligațiunile. Sunteți cei mai buni și cei mai importanți", a mai spus Ruslan Codreanu.

Angajații din sfera locativ-comunală au fost felicitați și prin intermediul muzicii, de către interpreții: Mihai Ciobanu, Anișoara Puică, Maria Stoianov, Vitalie Dani, Nelly Ciobanu și Ansamblul „Țiganca".