Adriana Bețișor a fost numită în funcția de procuror-șef interimar la Procuratura Anticorupție

4990920

Adriana Beţişor a fost numită în funcţia de procuror-şef interimar la Procuratura Anticorupţie. Despre acest lucru a informat serviciul de presă al instituţiei.

Adriana Beţişor a activat în calitate de procuror anticorupţie din anul 2011, iar în 2017 a fost numită adjunct al procurorului-şef din cadrul Procuraturii Anticorupţie. Beţişor a ajuns în această funcţie după ce a obținut cel mai mare punctaj din partea Colegiului pentru selecția și cariera procurorilor și a Colegiului de evaluare a performanțelor procurorilor.

„Pană la suplinirea, prin concurs, a funcției de Procuror-șef al Procuraturii Anticorupție, interimatul acestei funcții a fost dispus Adrianei Bețișor”, a declarat Maria Vieru, pentru Agora.

Potrivit legislației în vigoare, numirea unui nou șef la Procuratura Anticorupție se face prin ordinul Procurorului General, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. Mandatul va fi de cinci ani. Aflarea în funcție nu poate depăși însă două mandate consecutive.

Vă amintim că, astăzi, șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a demisionat din funcție ca urmare a acuzațiilor publice care i s-au adus prin intermediul unor scrisori anonime, expediate presei și misiunilor diplomatice.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente