image
Sursa foto: novostipmr.com

Fostul așa-zis șef pe Interne de la Tiraspol, condamnat la 13 ani de închisoare

Fostul șef al așa-zisului Departament de Interne din stânga Nistrului, Ghenadie Kuzmiciov, a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru contrabandă.

Ghenadie Kuzmiciov a fost condamnat la închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, fiind dispusă și achitarea unei amenzi de circa 1700 de dolari. Acestuia i-au fost retrase titlurile și ordinile pe care le deținea.

Kuzmiciov, care a fost și la conducerea vămii transnistrene, a fost găsit vinovat de crearea unei grupări criminale care lua mită pentru a facilita trecerea mărfurilor de contrabandă. Potrivit anchetatorilor, Kuzmiciov și gruparea pe care o conducea obțineau până la 2 milioane de dolari lunar.

Recent, avocatul lui Ghenadie Kuzmiciov, Veaceslav Țurcan, declara, citat de IPN, că clientul său, care a fost „răpit vara trecută de pe traseul Chișinău-Leușeni și închis într-un penitenciar din regiunea transnistreană”, nu are parte de o anchetă efectivă.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: