Noi detalii despre moartea lui Răzvan Ciobanu: Creatorul de modă se întorcea de la o petrecere

Creatorul de modă român Răzvan Ciobanu a murit luni dimineață, într-un accident teribil. El se întorcea de la o petrecere, dintr-un club de pe litoral, când a intrat cu maşina lui de teren într-un copac de pe marginea unei şosele, în apropiere de Năvodari. Vehiculul s-a rostogolit de câteva ori şi s-a oprit pe câmp, transmite digi24.ro.

Foto: GreatNews.ro

„În jurul orei 7:15 am fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe drumul județean 226, la intrarea în localitatea Săcele, se pare că șoferul în vâstă de 43 de ani conducea un autoturism de teren dinspre Săcele către Năvodari, iar, la un moment dat, din cauza neatenției în conducere, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum a pierdut controlul asupra autoturismului și a părăsit partea carosabilă, după care a rulat aproximativ un kilometru și s-a oprit cu autoturismul în mai mulți copaci care aparțineau unei ferme”, a spus Andreea Munteanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.

„Apelul 112 a venit de la un bărbat, muncitor la ferma respectivă, acesta l-a văzut pe conducătorul auto ieșit din autoturism, decedat. Acesta se afla singur în mașină”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului, iar cauza decesului lui Răzvan Ciobanu va fi stabilită în urma necropsiei.


Pub