/VIDEO/ Capitala, la frigărui! A doua zi de Paști, mai mulți oameni au ieșit la iarbă verde și au întins grătare

29 aprilie 2019, ora 19:01

Pentru că astăzi este zi liberă în Moldova, mai mulți locuitori ai Capitalei au ieșit la iarbă verde. Soarele și cerul senin i-au convins să întindă și grătare, la care s-au adunat cu toată familia. Majoritatea spun că Paștele este unul dintre puținele prilejuri când pot să-și revadă rudele plecate în străinătate, așa că nu au putut rata această șansă.

După o dietă strictă de Post, mai multe familii au decis să organizeze grătare în parcul La Izvor. În timp ce bărbații prăjeau carnea, femeile au întins masa de sărbătoare și se întreceau în urări de Paște.

„Ca obiceiurile moldovenilor: bucate din porc, din pasăre de casă, salate, verdețuri, legume, fructe, toate”, spune o locuitoare a capitalei.

La doar câțiva metri depărtare, o altă familie. Nadejda a reușit să-și adune împreună toți copiii, stabiliți cu traiul în America de ani buni: „Sunt foarte fericită, îmi iubesc copiii. De obicei ne vedem doar odată pe an, pentru că fiecare are problemele lui. Dar mă bucur că și vremea e bună”.

Întrucât vin în Moldova foarte rar, aceștia spun că au fost bucuroși să-și revadă părinții: „În așa zile de sărbătoare se strânge toată familia, așa că suntem recunoscători mamei că ne adună pe toți”.

Oamenii spun că anume timpul frumos de afară i-a motivat să iasă la iarbă verde: „A doua zi de Paște, să mai ieșim la aer curat. Nu ne-am văzut demult, și acum ne-am grămădit cam toți și am zis hai să ieșim măcar de Paște”.

Iar pentru a păstra ordinea publică, polițiștii au patrulat parcul de dimineață. Din acest motiv, unii s-au abținut să consume alcool: „Nu mult, dar oleacă trebuie, nu exagerat. Așa, puțin”.

Conform unei hotărâri a Guvernului, în perioada sărbătorilor de Paște, bugetarii au parte de o minivacanță.

Reporteră: Diana Popa

Imagine: Tudor Bigu

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram