Focul Haric va ajunge în această seară

PE SCURT

Focul Haric va ajunge la Chișinău, în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, în această seară, după ora 20:00. Pentru a 17-a oară consecutiv, o delegație a Mitropoliei Moldovei a mers în Țara Sfântă pentru a aduce Focul, care va fi împărțită, ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor, care o vor răspândi în întreagă republică.

PE LUNG 

În această vineri, 26 aprilie, o delegaţie a Mitropoliei Moldovei, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, a plecat la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, pentru a lua Sfânta Lumină. Sâmbătă dimineața, Mitropolitul Vladimir s-a întâlnit cu Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.

Amintim că, pe parcursul mai multor ani, Mitropolia Moldovei a fost ajutată financiar la aducerea „Focului Haric” de către liderul PCRM, Vladimir Voronin, ulterior și de fostul prim-ministru Vlad Filat. Anul trecut, după „Focul Haric” urma să meargă și Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, însă, acesta nu a mers, motivând că are un program încărcat.

În acest an, însă, compania aeriană din Moldova a anunțat că va asigura deplasarea gratuită, tur-retur, pentru toți membrii delegației Mitropoliei Moldovei care vor merge după Focul Haric.

De secole, Focul Haric este considerat un miracol al Ortodoxiei. După ce Mântuitorul Hristos a fost înmormântat, o lumină puternică a spart piatra şi, de atunci, focul divin se aprinde pe mormântul lui Hristos de fiecare dată, în timpul vecerniei din Sâmbăta Mare, spun credincioșii.

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.