/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: Odesa și Kiev – supuse atacurilor cu drone. Cel puțin șapte persoane au fost rănite

Atac armat într-o sinagogă din California de Paștele evreiesc. Sunt victime

missing
28 aprilie 2019, ora 12:44

Un individ a deschis focul sâmbătă într-o sinagogă din apropiere de San Diego (sudul Californiei), făcând un mort şi trei răniţi, printre care un rabin, şi preşedintele american, Donald Trump, a denunţat imediat o „crimă motivată de ură”. Atacul, în ultima zi a festivităţilor de Paştele evreiesc, a vizat comunitatea evreiască din Poway, un oraş cu circa 50 de mii de locuitori.

„Am avut patru răniţi cu o armă de foc, dar una dintre persoane a decedat”, a afirmat la canalul de televiziune MSNBC primarul localităţii, Steve Vaus. El a adăugat că rabinul a fost rănit la mână şi că viaţa celorlalţi răniţi nu se află în pericol, scrie Agerpres.

O femeie în vârstă de 60 de ani a încetat din viaţă în urma rănilor sale, în timp ce răniţii sunt o fetiţă, rabinul şi un bărbat de 34 de ani, a făcut cunoscut şeriful comitatului San Diego, Bill Gore, într-o conferinţă de presă.

Poliţia locală a anunţat că presupusul atacator, un tânăr de 19 ani din San Diego, a fost arestat. El se numeşte John T. Earnest şi nu era cunoscut serviciilor de poliţie.

Potrivit presei locale, el anunţase public pe internet intenţia sa de a ucide evrei. „Avem copii ale celor publicate de el pe reţelele sociale şi a scrisorii sale deschise, le examinăm pentru a le stabili autenticitatea şi a şti cu ce elemente contribuie la anchetă”, a precizat şeriful.

Atacatorul a fugit cu maşina la sosirea poliţiei, dar a fost prins din urmă, reţinut şi condus la comisariatul din San Diego, a adăugat Bill Gore.

Potrivit postului local KGTV, sinagoga urma să sărbătorească ultima zi de Pesah (Paştele evreiesc) cu începere de la orele 11.00.

Preşedintele american, Donald Trump, a prezentat sâmbătă „cele mai sincere condoleanţe”. „În acest stadiu, se pare că este vorba despre o crimă motivată de ură, adresez cele mai sincere condoleanţe tuturor celor afectaţi şi vom face lumină în această afacere”, a declarat el de la Casa Albă.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram