Trump anunță că SUA se retrag din tratatul privind comerţul cu armament convenţional

Donald Trump a anunţat vineri că Statele Unite nu vor ratifica Tratatul privind comerţul cu armament, semnat în 2013 de către predecesorul său Barack Obama, relatează Reuters, citată de News.ro.

Foto: Trump

Preşedintele american a făcut acest anunţ în cadrul unei adunări a National Rifle Association (NRA), influentul lobby american al armelor de foc.

”Ne retragem semnătura”, a declarat el în aplauzele mulţimii.

Aprobat cu o majoritate zdrobitoare de către Adunarea Generală (AG) a ONU, Tratatul privind comerţul cu armament reglementează vânzările de armament convenţional, cu scopul de a evita ca acesta să fie vândut unor ţări care încalcă drepturile omului.

NRA s-a opus mereu acestui tratat, pe care Congresul american nu l-a ratificat, apreciind că este de natură să încalce libertatea procurării de arme de foc.


Pub