Scandalul de la biserica din satul Dereneu continuă: Preotul care ar fi stropit cu o substanță toxică în lăcașul sfânt susține că a fost bătut

Preotul din satul Derenu, raionul Călărași, ce a fost surprins în timp ce stropește cu o substanță toxică în biserică, susține că ar fi fost bătut, iar soția și fiul acestuia ar fi fost îmbrânciți. Momentul a fost surprins și de o cameră de supraveghere, scrie tv8.md.

Foto: jurnal.md

Potrivit preotului de la biserica din satul Dereneu, raionul Călărași, mai mulți necunoscuți ar fi instalat dimineața un gard înalt în jurul bisericii, ca enoriașii să nu mai poată intra. După aceasta, s-au năpustit asupra familiei acestuia.

„Ne-au pus un gard de doi metri, ne-au sechestrat, nu ne mai dă voie să intrăm în biserică, în casa noastră personală, umblă preoteasa bătută. Umblă băiatul bătut, eu am fost împins bătut”, a declarat preotul Florin Marin pentru tv8.md.

Părintele susține că au scăpat doar cu vânătăi și consideră că bătaia ar fi fost pusă la cale de către Eparhia Ungheni. Acesta crede că au fost bătuți deoarece nu se subordonează Mitropoliei Moldovei, ci a Basarabiei. Astfel, zice părintele, indivizii urmăreau să sperie enoriașii și să-i convingă să nu vină la slujba din Noaptea Învierii.

„Ne-au scos teracota, au făcut o murdărie nemaipomenită aici în ogradă, au făcut ca la barbari”, Florin Marin, preot.

Amintim că un preot din satul Derenu, raionul Călărași, a fost surprins în timp ce stropește cu o substanță toxică în biserică. În urma acestei acțiuni, două persoane au fost transportate la spital. Informația și imaginile video au fost expediate la adresa redacției UNIMEDIA de către o cititoare.

Mai mult decât atât, locuitorii spun că, anterior, au mai fost unele neînțelegeri și conflicte cu acest preot.

Contactat telefonic, ofițerul de presă IP. Călărași, Cristina Vicol, a confirmat informația, menționând că toate probele au fost preluate de poliție.

„Oamenii legii investighează cazul. Dacă va fi găsit vinovat, preotul riscă să fie pedepsit contravențional”, a menționat Cristina Vicol.

Deocamdată, Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove nu a venit cu o reacție în acest sens.


Pub