11:11:00 23.04.2024
Stiri

Un tânăr care a fugit cu amanta, la sfârșitul petrecerii de logodnă, trebuie să plătească daune morale fostei iubite

Reportaj 26.04.2019 20:30 Vizualizări2587 Autor: Ziarul National
Un tânăr care a fugit cu amanta, la sfârșitul petrecerii de logodnă, trebuie să plătească daune morale fostei iubite


Un bărbat din București este obligat de instanță să plătească fostei sale iubite despăgubiri materiale de 33 000 de lei românești, precum și daune morale de 1 000 de lei. Motivul: tânărul a fugit cu o altă femeie la sfârșitul petrecerii de logodnă. Mai mult, a fost anulată și căsătoria ce trebuia să aibă loc peste o lună.

Decizia în cazul unei logodne a fost dată în martie de Judecătoria Răcari (Dâmbovița) și poate fi contestată cu apel, relatează Ziare.com. Potrivit Codului Civil, logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria, iar încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

Mai mult, Codul Civil mai prevede că cel care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligat la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei.

Logodnica părăsită le-a povestit magistraților că petrecerea a avut loc pe 18 august 2017. Pentru eveniment, tânăra ar fi făcut cheltuieli de aproape 40 000 de lei, notează sursa citată.

Rochia a fost închiriată de la un designer cunoscut, contra sumei de 2 000 de euro. Alți 2 100 de lei au fost cheltuiți pentru coafurile a patru persoane și 5 000 de lei pentru cumpărarea de băuturi alcoolice, sucuri și apă minerală.

La petrecere au fost invitate peste 200 de persoane.

Spre dimineață, viitorul mire ar fi devenit distant și nu s-a mai întors la logodnica sa. Părinții fetei i-au dat vestea: bărbatul a fugit cu o altă femeie.

„A fost o experiență umilitoare, iar în comunitatea mică în care locuiesc, umilința s-a accentuat când unii dintre invitați au venit să ceară înapoi darul financiar oferit, deși toți banii au rămas la logodnic și la mama acestuia”, a spus reclamanta.

După ce a aflat că a fost părăsită, tânăra a făcut o criză de nervi și a spart telefonul. Ulterior, s-a dus la psiholog și a urmat un tratament de specialitate.

În apărarea sa, bărbatul care și-a părăsit iubita are însă o altă variantă. Susține că logodna nu ar fi fost ruptă abuziv, ci acest lucru ar fi fost făcut de comun acord cu o săptămână înaintea petrecerii. Mai mult, tânărul a explicat că nu mai putea anula evenimentul, pentru că invitațiile fuseseră deja făcute.

„Cheltuielile cu pregătirea logodnei au fost făcute de mine și de mama mea, nu de familia reclamantei, iar cu privire la despăgubirile morale, acestea sunt neîntemeiate și vădit excesive raportat la situația de fapt”, s-a aparat bărbatul.

Potrivit Ziare.com, martorii audiați la Judecătoria Răcari au povestit că, după ce a fost părăsită, tânăra plângea toată noaptea, avea insomnii și a luat pastile.

„Martora a mai arătat că a însoțit-o pe reclamanta la psihologie, unde i-a fost prescris un tratament, iar în comunitatea unde locuiește reclamanta au existat bârfe și milă, reclamanta simțindu-se umilită”.

Instanța a stabilit că bărbatul este vinovat de desfacerea logodnei, ținând cont că avea o relație extraconjugală.

„În schimb, prin mărturisirea neechivocă a pârâtului că avea o relație extraconjugală chiar cu 2 săptămâni înainte de oficializarea logodnei, iar imediat după petrecerea organizată în acest sens a părăsit domiciliul conjugal pentru a-și continuă relația extraamoroasă, instanța constată că încetarea logodnei este imputabilă în mod exclusiv pârâtului, care și-a încălcat în mod flagrant obligațiile de fidelitate și de suport, pe care și le asumase față de reclamanta”, explică magistrații.

Judecătorii au calculat cheltuielile de la petrecere, în baza facturilor și a declarațiilor celor implicați în organizarea evenimentului, și au concluzionat că bărbatul trebuie să plătească suma de 33.000 lei drept despăgubiri materiale.

„Ca atare, instanța apreciază în echitate, ținând cont de vârstă fragedă a reclamantei, de nivelul de educație mediu al acesteia, de faptul că nu are un loc de muncă, dar și de circumstanțele reale referitoare la relația dintre cele două părți, respectiv faptul că între cei doi parteneri nu era o relație apropiată, nu locuiau împreună, existau anumite neînțelegeri, că suma de 1.000 de lei este suficientă pentru a se repara material prejudiciul de imagine reflectat la nivel personal, dar și în rândul comunității, cauzat reclamantei prin conduită abuzivă a pârâtului”, conchid magistrații.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md