image
Sursa foto: nypost.com

Două femei fugite din Arabia Saudită, apel disperat către Google: Ce se află în spatele programului Absher

Wafa şi Maha al-Subaie, care au fugit recent din Arabia Saudită, găsindu-şi refugiu în Georgia, cer companiei Google să elimine din sistemul motorului de căutare o aplicaţie prin intermediul căreia călătoriile în străinătate ale femeilor din Regatul Saudit pot fi monitorizate prin satelit, transmite The Guardian, citat de Mediafax.

Cele două surori se află în prezent sub protecţia autorităţilor de la Tbilisi.

Cazulor lor a atras atenţia comunităţii internaţionale săptămâna trecută, printr-un cont pe Twitter numit GeorgiaSisters, prin intermediul căruia Wafa (25 de ani) şi Maha (28 de ani) au lansat un apel către ONU pentru a le trimite într-o ţară mai sigură decât Georgia.

Surorile au călătorit în Georgia deoarece saudiţii nu au nevoie de viză pentru a intra în această ţară.

Aplicaţia folosită pentru a supraveghea călătoriile externe ale femeilor din Arabia Saudită se numeşte Absher şi a fost dezvoltată de Ministerul de Interne de la Riad.

Aplicaţia, care acoperă o gamă largă de servicii guvernamentale, este disponibilă în Google Play şi le permite bărbaţilor să acorde sau să retragă permisiunea de călătorie „rudelor de sex feminin”.

De asemenea, Absher afişează în timp real şi un flux informaţional legat de utilizarea paşapoartelor acestora.

„Le oferă bărbaţilor puterea de a controla femeile”, a declarat cotidianului britanic Wafa al-Subaie. „Trebuie să o îndepărteze (aplicaţia – n.r.)”.

Absher este o componentă a sistemului de pază patriarhală din Arabia Saudită. Conform legislaţiei saudite, fiecare femeie trebuie să aibă un „gardian” (wali) – de obicei, tatăl, fratele sau soţul. De exemplu, femeile din Arabia Saudită nu au voie să călătorească sau să muncească fără permisiunea „gardianului”.

Reprezentanţii companiei Google nu au oferit încă un comentariu în legătură cu acest caz, subliniază The Guardian.

În ianuarie 2019, o tânără de 18 ani, Rahaf Mohammed al-Qanun, a fugit din Arabia Saudită în Thailanda, baricadându-se într-un hotel. Tânăra a cerut pe Twitter ajutor comunităţii internaţionale, implorând să nu fie trimisă înapoi Regatul Saudit. Rahaf a primit azil în Canada.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: