image
Sursa foto: Getty Images

AC Milan, Tottenham şi Arsenal se luptă pentru un fotbalist de la Barcelona

Trei dintre cele mai bune echipe din Europa se luptă pentru a obţine semnătura lui Malcom, fotbalistul formaţiei FC Barcelona.

Dacă interesul celor de la Tottenham sau Arsenal era deja cunoscut, surpriza vine de la AC Milan. Gazzetta dello Sport dezvăluie că Malcom este unul dintre obiectivele prioritare ale rossonerilor pentru următoarea perioadă de transferuri.

Milanezii vor să-l transfere pe brazilian astfel: împrumut pentru un sezon şi clauză obligatorie de cumpărare cifrată la 40 de milioane de euro. Ba chiar, ”diavolii” ar accepta şi o sumă de până în 50 de milioane de euro dacă Barcelona va fi de acord cu împrumutul fotbalistului pentru un sezon.

Brazilianul în vârstă de 22 de ani a ajuns la Barcelona vara trecută. 41 de milioane de euro a plătit gruparea blaugrana pentru el, dar Malcom în 19 meciuri disputate în acest sezon a marcat doar 4 goluri şi a reuşit doar două pase decisive pentru coechipierii săi. Cu toate acestea, Malcom are încă o cotă de piaţă de 40 de milioane de euro.

Cu toate că gruparea catalană este semifinalistă în Uefa Champions League, Malcom a bifat doar 29 de minute în această competiţie. Aproape sigur el va părăsi Camp Nou în vară. Interesant este de văzut ce destinaţie va avea.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: