Fostul șef al Direcției educație, tineret și sport a sectorului Buiucani, condamnat pentru abuz în serviciu, a fost restabilit în funcție

Fostul șef al Direcției educație, tineret și sport a sectorului Buiucani, mun. Chișinău, Ion Vrânceanu, găsit vinovat de Curtea de Apel Chișinău de fals în declarația de avere și condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, a fost restabilit în funcție, notează moldovacurata.md.

Foto: moldovacurata.md

Judecătoarea Tatiana Avasiloaie de la Judecătoria Chișinău a dispus marți, 23 aprilie 2019, ca Ion Vrânceanu să fie reangajat, cu plata salariului neachitat și a despăgubirilor pentru absența de la serviciu în perioada 12 martie 2018 – 23 aprilie 2019. Solicitată timp două zile să explice cum va rezolva această situație, de vreme ce funcția este ocupată de mult timp, Direcția Educație a municipiului Chișinău a refuzat să ofere un răspuns.

Restabilirea în funcție are loc după ce, în februarie 2019, Curtea Supremă de Justiție a încetat procesul penal împotriva lui Vrânceanu, invocând vicii de procedură. Astfel, fostului funcționar, care fusese condamnat de instanța de apel pentru abuz în serviciu, i-a fost anulată condamnarea, iar de rând cu ea și interdicția de a ocupa funcții publice timp de trei ani. În consecință, Vrânceanu a cerut, în instanță, restabilirea în funcție, iar marți, 23 aprilie, a obținut primul câștig de cauză.

Ion Vrânceanu a fost pus sub urmărire penală la începutul anului 2015, fiind acuzat de fals în declarația de avere pentru anul 2013 și de abuz în serviciu. Ancheta stabilise că el nu a declarat mai multe bunuri imobile, dar și 7 conturi bancare pe care le deţinea împreună cu familia, închise în anul 2013, și pe care se aflau sume de peste 2 milioane de lei şi 29 de mii de euro.

După un an de procese, prima instanță, atunci Judecătoria Buiucani, l-a achitat, la 28 aprilie 2016. Un an mai târziu, Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat. Instanța de apel a decis că Ion Vrânceanu se face vinovat de fals în declarația de avere, dar dosarul se clasează din cauză că expirase termenul de prescripție de doi ani. Pe un alt capăt de acuzare - depășirea atribuțiilor de serviciu, Curtea l-a condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei și cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice timp de 3 ani.

Ulterior, Curtea Supremă de Justiție a anulat în totalitate decizia Curții de Apel, încetând procesul penal în privința lui Ion Vrânceanu, ”pe motiv că există circumstanțe care exclud sau condiționează pornirea urmăririi penale și tragerea la răspundere penală”. După pronunțarea deciziei CSJ, Vrînceanu, care a fost demis între timp, a pornit procedura de restabilire în funcție.

După decizia de marți a Judecătoriei Chișinău, Ion Vrânceanu urmează să redevină șef al Direcției Educației Buiucani.

Mai mult citiți pe moldovacurata.md.


Pub