Nume
Parola
Vizualizări: 3931
Cu suportul Uniunii Europene, antreprenorii locali din Edineț au aflat mai mutle despre tehnologiile IT pentru eficientizarea afacerilor
Edineț, 25 Aprilie 2019 — Pe data de 24 aprilie 2019, la HUB-ul de afaceri din Edineț, a avut loc al III-lea eveniment de relaționare a Platformei de Cooperare și Suport în Afaceri (PCSA) cu tematica ”Tehnologiile IT pentru eficientizarea afacerii” în cadrul proiectului pilot ”Edineț – Pol de Creștere Economică în Regiunea de Nord a Republicii Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană.
La eveniment au participat circa 20 antreprenori din Edineț și regiunile limitrofe, tineri leaderi și viitori antreprenori, reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Cercetare şi Dezvoltare (membru activ al PCSA), furnizori de soluții IT, și Digital Nation, România.
Evenimentul s-a organizat cu scopul de a oferi suport, de a informa şi promova în rândul antreprenorilor, oportunitățile existente de automatizare și eficientizare a proceselor administrative și tehnologice prin prisma noilor tehnologii IT. Astfel, membrii platformei PCSA, precum și experții platformei Digital Nation (cea mai mare comunitate digitală din România), au îndrumat şi au consultat antreprenorii pe problemele specifice domeniului lor de activitate.
Dl Paul Apostol, fondatorul Digital Nation, a menționat că maximizarea oportunităților poate constitui o provocare pentru orice companie, iar adopția tehnologiei într-o companie non-IT ar reprezentă o soluţie simplă de creștere a productivității și competitivității acesteia. Cu acest scop, eforturile experților Digital Nation, România, în cadrul evenimentului, au fost direcționate spre înțelegerea și rezolvarea pe loc, într-un mod optim a problemelor legate de infrastructura informatică din compania antreprenorilor prezenți, reuşind astfel să propună o abordare practică a evenimentului, să adapteze şi să furnizeze cele mai bune soluții pentru mediul de afaceri din teritoriu. Dl Tudor Ursache, antreprenor, a prezentat participanților o soluţie SMART pentru digitalizarea contabilității și facilitarea procesului de elaborare a rapoartelor și analizelor financiare.
Antreprenorii din Edineț, prezenți la eveniment, în cea mai mare parte fiind din domeniul agricol, au pus în discuție problemele și provocările comerțului electronic, s-au interesat despre instrumentele digitale ce pot fi utilizate în timpul urgențelor/dezastrelor naturale, eficientizarea procesului tehnologic, finanțările existente în acest domeniu precum și platformele digitale disponibile pentru agricultori. Astfel, unii din antreprenori, la finele evenimentului, și-au manifestat interesul asupra digitizării procesului agricol în companie, iar dl Vadim Iațchevici, reprezentant ANCD, le-a oferit şi oportunităţi de finanțare a acestor idei prin aplicarea la apelurile proiectelor în derulare ale ANCD.
De menționat, că în perioada apropiată, în cadrul proiectului, în incinta Business HUB-ului de la Edineț, urmează să fie organizată o serie de evenimente tematice ale PCSA de interes major în rândul mediului antreprenorial. PCSA este constituită pentru consolidarea relațiilor dintre diverși actori (precum agențiile naționale, societatea civilă, mediul antreprenorial, sectorul financiar, educaţional, etc.), care acţionează ca un catalizator al economiei locale integrate dezvoltate cu implicarea tinerilor. Platforma oferă oportunitatea unui parteneriat între toate instituțiile implicate prin oferirea de noi cunoștințe și abilități pentru toți partenerii, pentru motivarea tinerilor și promovarea ideilor inovatoare ca model de dezvoltare a afacerii.
Notă: Proiectul ”Edineț - Pol de creştere economică în regiunea de Nord a Republicii Moldova” este finanțat de Uniunea Europeană, și implementat de Primăria municipiului Edineț în parteneriat cu Asociația Obştească ”Centrul de Dezvoltare Comunitară Integrată” şi Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Cu o durată de 24 de luni şi un buget total de 644 mii de euro, proiectul are drept scop să îmbunătățească capacitățile locale și a infrastructurii de afaceri pentru stimularea creării de noi întreprinderi în mun. Edineț, cu impact asupra creșterii economice incluzive în regiunea de nord a Republicii Moldova. Ca rezultat va fi construită o nouă hală industrială, va fi creat un incubator de afaceri, îmbunătățit mecanismul educațional local, vor fi dezvoltate activități de networking a PCSA, consolidare capacități, servicii de catering, un Business Hub şi o zonă de recreere pentru actualii și viitorii rezidenţi ai PI din Edineț, precum și tinerii lideri, viitori antreprenori din mun. Edineț.
Persoane de contact: Inna Stanciu,
Coordonator de comunicare în cadrul proiectului,
Telefon: +373 69 575 421
e-mail: m4eg.edinet@gmail.com