Critici dure la adresa Kremlinului
Externe 25 aprilie 2019, 17:53 | 1193

Simplificarea procedurii de acordare a cetateniei Federatiei Ruse locuitorilor din regiunile separatiste Donetk si Lugansk din estul Ucrainei, masura anuntata ieri de Kremlin, a starnit reactii dure. Ministerul de Externe de la Kiev a catalogat decizia ca fiind „o continuare a agresiunii si a ingerintei in problemele interne ale tarii" si a cerut ONU sa sanctioneze Kremlinul. A reactionat si presedintele ales Volodimir Zelenski. El a subliniat ca prin aceasta decizie Rusia isi intareste statutul de „ocupant” in Ucraina.

Volodimir Zelenski, ales duminică președinte al Ucrainei, a cerut comunității internaționale înăsprirea sancțiunilor împotriva Rusiei, după ce Vladimir Putin a semnat decretul prin care locuitorii regiunilor separatiste din estul Ucrainei vor putea primi mai ușor cetățenia Federației Ruse. Într-un comunicat plasat pe pagina de Facebook a echipei lui Zelenski, el cataloghează măsura anunțată de Putin ca fiind ”o lovitură de cuțit în spate”.

"Moscova a încălcat brutal suveranitatea Ucrainei și legea internațională. Decizia este o anulare completă a obligațiilor ce îi revin Rusiei în temeiul acordurilor de la Minsk."

... se arată într-un mesaj publicat de Poroșenko pe Facebook. Iar ministrul ucrainean de Externe, Pavlo Klimkin, a scris pe Twitter că decizia liderului de la Kremlin este „o continuare a agresiunii şi a ingerinţelor în afacerile interne ale țării”. El le-a recomandat ucrainenilor din cele două regiuni separatiste să nu se grăbească să obţină cetăţenia rusă. Și Statele Unite au condamnat dur decizia preşedintelui Putin.

„Prin această acţiune provocatoare, Rusia intensifică asaltul asupra suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei.”

... se menţionează într-un comunicat emis de Departamentul american de Stat. Potrivit decretului publicat miercuri de Kremlin, locuitorii din regiunile Doneţk și Lugansk, unde separatiștii pro-ruși și forțele ucrainene sunt în război, vor putea obține cetățenia Federației Ruse în doar trei luni.

Opinia ta contează. Comentează!