icon

Programul „Prima Casă” devine mai atractiv: Marja pe care creditorii o pot aplica pentru creditele garantate de stat va fi redusă de la 3% la 2%

24-04-2019 15:47
17,091

Marja maximă pe care creditorii o pot aplica pe parcursul anului 2019 pentru creditele garantate de stat în cadrul Programului guvernamental „Prima Casă” va fi redusă de la 3% la 2%. Prin această măsură statul scade povara asupra beneficiarilor Programului. Astfel, creditul Prima Casă devine mai atractiv, iar băncile comerciale participante în Program  sunt limitate în posibilitatea de a majora procentul pentru creditul acordat. Aceasta și alte modificări la Regulamentul de implementare a Programului „Prima Casă” au fost aprobate astăzi de către Executiv.

 

Potrivit noilor prevederi, solicitanți ai Programului „Prima Casă” vor putea fi și persoanele care, în decursul ultimelor 12 luni, au în proprietate o locuință cu o suprafață (locuibilă) ce nu depășește 9 metri pătrați pentru fiecare membru al familiei. Anterior, solicitanții trebuiau să nu dețină nicio locuință în perioada menționată pentru a fi eligibili în cadrul Programului.

 
O altă modificare ține de excluderea carnetului de muncă, certificatului eliberat de Serviciul Fiscal de Stat și extrasului din Registrul Bunurilor imobile din lista actelor obligatorii pe care solicitanții Programului urmau să le prezinte. A fost redus și termenul de perfectare a contractelor de garanție de la 10 la 5 zile lucrătoare.

 

Până în prezent, la Programul guvernamental „Prima Casă” au aplicat 2100 de tineri și familii tinere, care au primit credite pentru procurarea locuințelor în valoare de peste 1 miliard de lei.

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31