Bună Dimineața

Notre-Dame, biserica în care mi-a ars inima

Acesta este un catren al lui Theophile, preluat de Victor Hugo chiar la începutul celebrului său roman, „Notre-Dame de Paris”, pe care l-am citit chiar în dimineața zilei de 15 aprilie, înainte de declanșarea incendiului devastator care a distrus catedrala.

Dar, cu puțin timp înainte de tragedie, am vizitat și eu această biserică pentru prima… chiar n-aș vrea să zic „și pentru ultima dată”. Eram în mașină și când, după copaci, se ivi edificiul istoric, nu-mi venea să cred că, în sfârșit, îl văd și eu. M-au trezit din vis niște italieni, care cântau în gura mare ceva, iar un rus îi înjura pe sub mustață. Apoi am ieșit din mașină și am crezut că zbor. Era atâta viață și destine în el, încât recunosc că-mi era frică să mă apropii. L-am admirat mai întâi de departe și mi-am depănat în gând povestirea „Cocoșatul din Notre- Dame”, care s-a întâmplat chir aici, în fața mea. Cu acest desen animat am crescut și el mi-a ars inima, micuță încă fiind. Și încă de atunci unul dintre marile mele visuri era să am ocazia să intru măcar o dată în acest monument istoric cunoscut pe tot globul, în acest edificiu de suflet în care te poți regăsi pe tine însuți, unde îl simți într-adevăr pe Dumnezeu și unde, vrând-nevrând, devii mai bun. Nu, nu e nici pe departe un mare muzeu, după cum credeam până atunci, ci este locul în care sacrul și înțelepciunea devin pază a sufletului.

Simt și acum mirosul de tămâie, care m-a învăluit la intrare. Era sfârșit de iarnă și catedrala m-a îmbrățișat cu o căldură părintească. Era o sărbătoare creștină și se ținea slujba. Am găsit un loc unde să mă așez în centrul bisericii. Marea orgă mi-a pus inima pe foc și m-am simțit pentru o clipă ruptă de toate grijile deșarte ale lumii. Dacă n-aș putea descrie vreo emoție prin care am trecut, cu siguranță aceea a fost. Țin minte doar că au început să-mi tremure mâinile fără să știu de ce și inima îmi bătea ca pusă pe jar sau, cum mai spun francezii, „très vite”. În rest, toate amintirile au ars chiar atunci în mine, până a reuși să părăsesc biserica.

Nici prin gând să-mi fi trecut atunci că sunt unul dintre ultimii vizitatori ai acestei catedrale, unde vin anual circa 13 milioane de oameni. Pentru că luni Notre-Dame s-a stins în flăcări. Ziua de 15 aprilie va rămâne iarăși în istorie drept una de doliu internațional. Incendiul a adunat în jurul său mulți parizieni care au cântat cu lacrimi în ochi „La Marseillaise” și „Ave Maria”, în timp ce înaltul turn al Notre-Dame se prăbușea în fața lor.

Catedrala Notre-Dame a fost construită încă în anul 1163, iar lucrările de edificare au durat 182 de ani, până în 1345. Luni, clădirea a ars aproape 16 ore, însă, din declarațiile primarului de Paris, Anne Hidalgo, multe icoane istorice și obiecte prețioase au fost salvate, inclusiv coroana de spini a lui Hristos. În special, partea superioară a bisericii a fost străpunsă de foc până la distrugere. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a promis că edificiul va fi reconstruit, însă procesul va dura mai mulți ani. „Ceea ce este mai rău s-a evitat, chiar dacă bătălia nu a fost în totalitate câştigată”, a adăugat Macron pe treptele catedralei lovite de flăcări. Multe țări, inclusiv Statele Unite, Germania, chiar și R. Moldova, au declarat că vor fi alături de Franța pentru a o susține în acest moment greu. Președintele Consiliului european, Donald Tusk, a scris pe Facebook că „toți suntem alături de Paris astăzi”. Cancelarul german Angela Merkel și-a exprimat regretul pentru incendiul produs la Notre-Dame, numind monumentul „un simbol al Franței și al culturii noastre europene”. Miercuri, pentru reconstrucție erau adunate deja 750 de milioane de euro.

Scriam mai sus că 15 aprilie va rămâne iarăși în istorie ca o zi de doliu internațional, pentru că pe aceeași dată, în 1912, s-a scufundat „Titanicul” în Atlantic. Atunci și-au pierdut viața 1514 pasageri dintre cei 2228, aflați la bord. În cazul Notre-Dame, n-au fost înregistrate victime umane. Unii specialiști afirmă că monumentul ar putea fi deschis cel mai devreme peste vreo zece ani, alții sunt de părere că biserica nu-și va mai deschide ușile pentru vizitatori niciodată.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a împlinit visul de a ajunge aici și vreau să cred totuși că, în ciuda tuturor scepticilor și a gurilor rele, la Paris va avea loc o minune și, peste ani, voi merge iarăși la Notre-Dame alături de copiii mei sau nepoțeii mei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *