Anunțul miliardarului care și-a pierdut copiii în Sri Lanka, cu o zi înainte de tragedie

Cel mai bogat om din Danemarca, Anders Holch Povlsen, anunțase cu o zi înainte de tragedia din Duminica Paștelui, din Sri Lanka, că a decis să lase propritățile sale din Scoția celor patru copii.

Foto: Getty

Într-o scrisoare publicată pe site-ul companiei lui, Povlsen, miliardarul și-a anunțat intențiile.

Miliardarul danez Anders Holch Povlsen a anunţat că şi-a pierdut trei dintre cei patru copii ai săi în atac. Povlsen, cel mai bogat om din Danemarca, este proprietarul companiilor de haine Asos şi Bestseller, care deţin branduriprecum Jack & Jones şi face parte din consiliul de administraţie al Fundaţiei Conservation Carpathia din România.

Potrivit unor mărturii, cel puțin două dintre atacuri au fost comise de teroriști sinucigași. Unul dintre atacatori a declanşat bomba când stătea la coadă, la bufetul unui hotel. Altul ar fi intrat într-o biserică având în mână o geantă cu explozibili.

Poliţia a arestat numeroşi suspecţi, însă nu e clar dacă vreunul dintre ei a fost implicat în atacuri. Pe de altă parte, premierul ţării majoritar budiste a recunoscut că inspectorul general de poliţie adjunct avea informaţii încă de acum zece zile că o grupare islamistă plănuieşte atacuri. Nu a luată însă nicio măsură, scrie stirileprotv.ro


Pub