„Fiecare zi de întârziere ne aduce mai aproape de anticipate”. Blocul ACUM invită repetat PSRM la discuții

PE SCURT

Blocul ACUM invită repetat reprezentanți PSRM la ședința grupului de lucru pentru a discuta agenda comună antioligarhică și socială, precum și modalitatea formării organelor de lucru ale legislativului.

Reprezentanții grupului de lucru ai Blocului ACUM sunt dispuși să se întâlnească cu deputații fracțiunii PSRM pe data de 24 aprilie, ora 11.00.

PE LUNG

Într-un comunicat al formațiunii se arată că Blocul ACUM își reiterează angajamentele ferme de a elibera instituțiile statului din captivitate, de a combate corupția, dar în același timp pledează pentru evitarea alegerilor anticipate, opțiune preferată de către Partidul Democrat.

„Pentru a depăși impasul creat în Parlament, suntem deschiși în continuare să discutăm separat fiecare etapă a implementării procesului de dezoligarhizare a țării, începând cu formarea organelor de lucru în Parlamentul Republicii Moldova și, ulterior, instalarea unui guvern funcțional, capabil să implementeze legile adoptate”, au declarat cei de la Blocul ACUM.

În context, reprezentanții formațiunii au menționat că nu există sarcină mai importantă astăzi decât reluarea procesului legislativ în Parlamentul Republicii Moldova, singura instituție legitimă a statului, care se mai poate opune dictaturii și oligarhiei. „Fiecare zi de întârziere a activității Parlamentului ne aduce mai aproape de anticipate”, se mai arată în comunicat Blocului ACUM.

Reamintim că acum o săptămână Blocul ACUM a propus PSRM crearea unui grup de lucru, constituit din reprezentanți ai ambelor fracțiuni, mandatat să discute până pe 25 aprilie inițiativele care se referă la dezoligarhizarea statului și implicit la îmbunătățirea vieții oamenilor.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.