Statul Islamic revendică masacrul
Externe 23 aprilie 2019, 20:21 | 879

Gruparea Stat Islamic a revendicat atacurile din Sri Lanka, ce au vizat trei biserici si cinci hoteluri pline cu turisti. Intre timp, au aparut si imagini ce surprind un individ, despre care se crede ca ar fi unul dintre cei, care au comis atacurile soldate cu 321 de morti si cel putin 500 de raniti.

Imagini difuzate de televiziunile din Sri Lanka surprind un individ cu un rucsac în spate, care traversează piaţa din faţa bisericii din orașul Colombo, unde s-a produs una dintre cele opt explozii. Suspectul se apropie de o fetiţă şi de tatăl acesteia şi chiar mângâie copilul pe cap. Ulterior, individul, bănuit că ar fi unul dintre atacatorii sinucigași, intră în lăcaşul de cult, unde enoriaşii asistau la slujba de Paște. Înregistrarea nu surprinde însă momentul deflagrației, care, potrivit oamenilor legii, a fost cea mai violentă dintre cele opt produse în diferite locații din Sri Lanka. Între timp, în țară este stare de urgență. Poliția a reţinut până acum 40 de suspecţi şi a percheziţionat 20 de case. Asta în condițiile în care gruparea Stat Islamic a revendicat violențele soldate cu 321 de morți. Organizaţia și-a asumat atentatele printr-un anunţ postat pe site-ul unei agenții de presă, afiliată reţelei Stat Islamic. Anterior, autoritățile din Sri Lanka declarau că există suspiciuni privind comiterea atentatelor de către o organizaţie islamistă locală, relativ necunoscută. Atacurile teroriste de duminică reprezintă cel mai violent incident care a avut loc în Sri Lanka în ultimii zece ani.

Opinia ta contează. Comentează!