Se ascunde la Moscova? Fiul unui fost PREȘEDINTE al R. Moldova a fost anunțat în CĂUTARE de poliția din România, după ce a fost condamnat la închisoare
Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte din R. Moldova, condamnat la 2 ani şi 4 luni închisoare cu executare, a fost anunțat în căutare de poliția din România. Poza acestuia a fost plasată pe site-ul politiaromană.ro, la rubrica persoane urmărite.
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Sergiu Lucinschi la 2 ani şi 4 luni închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă şi participaţie improprie la fals intelectual. În primă instanţă, acesta fusese condamnat la 3 ani de închisoare, dar cu suspendare.
Potrivit DNA, în perioada decembrie 2014 - martie 2015, Sergiu Lucinschi, ajutat de avocatul Radu Pricop şi de procurorul Remus Tudoran Jurj, l-ar fi constrâns pe omul de afaceri Alexandru Horpoş să îi dea 4 000 000 de euro, pentru a-şi retrage o plângere formulată la DIICOT, care face obiectul unui dosar penal, pentru mai multe infracţiuni, printre care şi gestiune frauduloasă. De asemenea, Lucinschi i-ar fi promis omului de afaceri că va face demersurile necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor în infracţiunea de „gestiune frauduloasă”", pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează.
Actualmente, fiul fostului președinte Petru Licinschi s-ar afla în Federația Rusă, potrivit deschide.md.
Surse din cadrul INTERPOL au comunicat pentru sursa citată că Sergiu Lucinschi a trecut ultima dată frontiera în luna aprilie 2017. Atunci el ar fi părăsit R. Moldova cu o aeronavă de la Chișinău spre Moscova, unde se presupune că s-ar afla până în prezent.
Bătrânii și copiii din Mitropolia Basarabia primesc sprijin din partea Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, în cadrul Campaniei de Paști
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia (II): „Prin împrejurimi - o mulțime de cadavre, pe alocuri mâncate de oameni, ori de animale, nu se știe adevărul. Nu avea cine-i îngropa, fiindcă cei vii erau mai mult morți decât vii”