De la PPEM, la PD: Mihai Olărescu a fost numit președintele Organizației teritoriale a Partidului Democrat din Cimișlia

După ce în 2017 și-a dat demisia din funcția de președinte a Organizației Teritoriale din partea PPEM, astăzi a fost numit în aceeași funcție, însă deja la Partidul Democrat. Despre aceasta a anunțat președintele de onoare a PD-ului Dumitru Diacov.

Foto: oficial.md

Diacov i-a mulțumit, de asemenea, fostului președinte a OT pentru munca depusă.

UNIMEDIA amintește că în noiembrie 2017, Mihai Olărescu a anunțat că pleacă din funcție de președinte de raion. Asta după ce cu două luni înainte a anunțat pe pagina sa de Facebook că părăsește rândurile Partidului Popular European din Moldova (PPEM) și pleacă din funcția de președinte al Organizației Teritoriale PPEM din Cimișlia.

Olărescu a declarat atunci că se retrage din funcție pentru a activa în mediul privat. „Mă retrag unde din altă parte aș putea să creez locuri de muncă, să mă umanizez, unde am experiența și expertiza necesară”, a spus Mihai Olărescu.

UNIMEDIA amintește că la început de iulie 2017, într-un interviu, Mihai Olărescu se arăta mândru că face parte din PPEM și afirma că Cimișlia e raionul în care PPEM are cea mai mare pondere politică pe ţară, pentru că „datorită efortului depus de echipa noastră, PPEM nu „va trage cu obrazul” (cum se spune în popor), când va apărea în faţa alegătorilor în cadrul viitoarelor scrutine”, a declarat atunci președintele raionului Cimișlia.

Mihai Olărescu a fost ales în funcția de președinte în luna iulie a anului 2015, din partea Partidului Popular European din Moldova


Pub