„ANP respinge acuzațiile și menționăm că în Penitenciarul 13 nu a fost înregistrat vreun caz de altercație între funcționari și deținuți. Gheorghe Petic a fost sancționat saptămâna trecută pentru faptul că a amenințat personalul penitenciarului, prin aplicarea sancțiunii deținutul a fost lipsit de întrevedere”, ne-a comunicat purtătorul de cuvânt al ANP, Oleg Pantea.
UNIMEDIA amintește că susținătoarea lui Petic, Irina Arhire, spune că Gheorghe Petic, ar fi fost snopit în bătaie, ieri, 21 aprilie, de către angajații Penitenciarului nr.13 și interzise apeluri telefonice timp de trei luni.
Amintim că un nou dosar a fost deschis pe numele fostului polițist de frontieră, Gheorghe Petic. Acesta este cercetat pentru huliganism, care ar fi avut loc în 2003. Dacă va fi găsit vinovat de cele încriminate, Petic riscă 7 ani de pușcărie. Petic se declară nevinovat.
UNIMEDIA amintește că la 20 martie curent, liderul OT Ungheni ai Platformei DA, Gheorghe Petic, a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare.
Decizia a fost luată într-un dosar intentat pe numele acestuia, în care este învinuit de viol.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!