RISE: Cele patru partide din noul Legislativ au tocat în cinci săptămâni de campanie electorală 57,4 milioane lei

PE SCURT

Cele patru partide din noul legislativ au tocat în cinci săptămâni de campanie electorală 57,4 milioane de lei.

Răsfățații campaniei au fost democrații, care au fituit cei mai mulți bani – peste 30 milioane de lei, se arată într-o investigație RISE Moldova.

PE LUNG

O sumă de aproape șase ori mai mare decât cea a socialiștilor și de peste 16 ori mai mare decât suma pe care și-au permis s-o cheltuie cei din Blocul ACUM. Partidul ȘOR a atins două treimi din performanța democraților, având la dispoziție un buget electoral cu 10 milioane de lei mai mic.

Marii câștigători ai cursei electorale sunt televiziunile afiliate Partidului Democrat, care au încasat din publicitate circa 20 de milioane de lei.

Din cele patru partide care au intrat în Parlament, Blocul electoral ACUM a avut cel mai mic buget electoral – puțin peste 1,8 milioane de lei. Și în timp ce concurenții lor au băgat cei mai mulți bani în publicitatea la TV, ACUM s-a limitat la cheltuieli de circa 145 de mii de lei ca să apară pe sticlă.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.