Jurnalistă ucisă în Irlanda: Poliția a arestat doi suspecți

Poliţia nord-irlandeză a arestat doi tineri de 18 şi 19 ani în legătură cu uciderea jurnalistei Lyra McKee, în vârstă de 29 de ani, în contextul protestelor lansate de disidenţi republicani în urma unor raiduri ale poliţiei în cartierul Creggan din Londonderry, joi seara, a anunţat sâmbătă serviciul de poliţie din provincia britanică Irlanda de Nord, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Foto: mediafax.ro

Cei doi - arestaţi în conformitate cu legislaţia antiteroristă - au fost duşi la Belfast, capitala Irlandei de Nord, pentru a fi interogaţi.

O maşină a poliţiei lângă care se afla McKee a fost ţinta unor tiruri, joi, în jurul orei locale 11 p.m, iar tânăra a fost împuşcată în cap.

Lyra McKee a devenit cunoscută în 2014, după ce a postat pe blog o „Scrisoare către mine la 14 ani”, despre problemele adolescenţilor homosexuali din Belfast.

Ulterior, scrisoarea sa a devenit scenariu de film de scurt-metraj, în 2018 McKee şi-a publicat un prim volum intitulat „Angels With Blue Faces” consacrat conflictului nord-irlandez, iar anul viitor editura Faber&Faber urmează să-i publice ultima carte, The Lost Boys.

În 2016, ea a fost inclusă în clasamentul "30 sub 30 în media" realizat de revista Forbes.

Situat la frontiera cu Republica Irlanda, Londonderry, numit şi Derry, este cunoscut pentru "Duminica sângeroasă" (Bloody Sunday) de la 30 ianuarie 1972. Atunci, soldaţi britanici au deschis focul asupra participanţilor la un marş paşnic, făcând 14 morţi, unul dintre cele mai importante evenimente din perioada „Tulburărilor” care au făcut circa 3.500 de morţi în trei decenii.

Sursa: Agerpres


Pub