Principală  —  Blog  —  Diaspora   —   Doar în R. Moldova, prietenul…

Doar în R. Moldova, prietenul omului tratat cu otravă

De un an şi jumătate, umbra mea mereu are companie. E ceva ciudat să întorci capul, atunci când nu faci nimic important, şi să dai de doi ochi negri ca două măsline, care te privesc dulce, fără a clipi. Roxy este un cățeluș pufos şi alb, cu urechile perfect pictate în piersic şi cu botișor rotund. Este cățelușul care, în parc, mereu zburdă după păsări şi veverițe, care se salută cu toți oamenii şi cu alți câini care îi ies în cale, care se teme extrem de mult dacă e lăsată singură şi, desigur, care face cea mai dulce față și nu doar atunci când îi oferi o bucățică de ceva gustos.

Datorită cățelușei Roxy am cunoscut jumătate din vecinii din cartier, cu care mai demult nici nu ne salutam. Cu ea am mers la câteva lecții despre cum să antrenezi corect un câine. Sfatul ce a rămas cu mine e că „ce plantezi, aceea o culegi”. În Irlanda, nu am văzut niciodată câini vagabonzi. De fapt, o singură dată am întâlnit unul fără stăpân. Era rătăcit şi a mers după mine până am ajuns acasă. Nu mint: l-am încurajat să mă urmeze, iar până am ajuns acasă chiar şi nume i-am dat. Pufic – aşa l-a chemat pe cățelușul meu ce l-am avut doar pentru o singură zi, deoarece a doua zi și-a găsit el singur drumul spre stăpânul său. Nu e vorba că în Irlanda nu sunt în general câini/pisici ce nu au stăpân, dar e vorba despre organizații de caritate, cum ar fi Dogs Trust sau Dublin Society for prevention of Cruelty To Animals (DSPCA), care au grijă de animale. Aceste organizații sunt fondate în special din donațiile cetățenilor, dar primesc şi ceva contribuții de la stat. Doritorii de a contribui nu doar financiar sunt bineveniți în aceste organizații, unde ai posibilitatea să faci voluntariat, bunăoară, să plimbi un cățeluș. Totodată, oamenii sunt încurajați să adopte animale din aceste adăposturi. Până în prezent, DSPCA susține că a ajutat peste 2680 de animale. Proprietarii de câini au anumite reguli pe care trebuie să le respecte. Conform legii, fiecare animal domestic trebuie să aibă vaccinele necesare. În plus, acestea trebuie să aibă și câte un micro-chip. Acest micro-chip e extrem de mic şi este aplicat pentru cazul în care animalul se pierde. Veterinarul poate scana și poate afla toate informațiile despre animal şi despre proprietarul animalului. Oamenii care se ocupă cu înmulțirea câinilor, trebuie să aibă licență. Oricine nu respectă normele legale, este amendat. Totodată, pentru proprietarii de câini, sunt reguli stricte în timpul aflării în spații publice. Unele rase de câini, care sunt mai periculoase, trebuie să aibă botniță. Câinii nu pot fi lăsați în libertate. De obicei, în parcuri sunt zone speciale pentru câini, unde ei pot fi eliberați de lesă. În același timp, fiecare e responsabil să adune din urma cățelului său, iar dacă nu o face, riscă o amendă de 120 de euro. Desigur, şi aici se comit încălcări, și aici sunt stăpâni iresponsabili, dar ei sunt în minoritate. De altfel, Roxy nu este primul meu cățeluș. Deseori, când Roxy doarme pe spate, cu lăbuțele în aer, pe 3 perne de pe canapea, îmi zboară gândul la altă lume. Aveam vreo 7 ani când, din capătul grădinii, de pe hat, cum se mai spune la Holercani, a sosit un cățeluș mic şi negru, doar cu lăbuțele albe. Era după ploaie şi micuța era plină de glod. A fost spălată, mângâiată şi botezată Molda. După ce noi am plecat, Molda a rămas în supravegherea buneilor, dar, cât a trăit, nici pentru o clipă nu ne-a uitat. Mereu era în drum când reveneam, chiar dacă trecuseră vreo doi ani de la plecarea noastră. Cum ne zărea, se tăvălea la picioare, coada umblându-i ca roata, de parcă ne-ar fi aşteptat tot anul. Pe lângă Molda au mai fost şi alți căței în curtea noastră şi a buneilor, unii legați în cușcă, alții, cei mai periculoși, erau duși, unii dispăreau după ce mâncau un pui sau vreo rață. Pe alții, însă, mai puțin norocoși, îi întâlneam la marginea satului, când auzeam miorlăit de căței micuți, abandonați într-un sac la marginea pădurii. La oraș, printre blocuri, mereu întâlneai câini vagabonzi şi fiecare scară era un adăpost pentru vreunul din ei. Dar, să nu mai descriu situația câinilor vagabonzi din oraș. Sigur că o cunoașteți mai bine. Revin la fraza expertului: „Ce plantezi, aceea culegi” şi mă întreb: ce fel de otravă pune poporul nostru pentru cei ce îi numim prietenii cei mai buni ai omului?

Mariana Verdeș, Irlanda