12:10:53 19.04.2024
Stiri

DOC // Alegerile parlamentare anticipate pot fi organizate în baza unui NOU sistem electoral? Trei deputați, SESIZARE la Curtea Constituțională. Osmochescu: „În niciun caz”

Politică 19.04.2019 12:29 Vizualizări2378 Autor: Ziarul National
DOC // Alegerile parlamentare anticipate pot fi organizate în baza unui NOU sistem electoral? Trei deputați, SESIZARE la Curtea Constituțională. Osmochescu: „În niciun caz”


Deputații independenți Ion Groza, Alexandru Oleinic și Viorel Melnic au depus astăzi o sesizare la Curtea Constituțională, căreia îi solicită să se expună asupra faptului dacă este în drept Parlamentul să modifice sistemul electoral la intervale de timp mai mici decât un mandat deplin al Legislativului și dacă pot fi organizate alegeri parlamentare anticipate în baza unui alt sistem electoral decât cel folosit la alegerile parlamentare ordinare.

Parlamentarii consideră că „modificarea sistemului electoral pentru a organiza alegeri anticipate convenabile doar unor actori politici este o încălcare extrem de gravă a principiilor statului de drept, a modului liber și democratic de desfășurare a alegerilor, a recomandărilor instituțiilor internaționale” și cer Înaltei Curți să examineze sesizarea lor „în regim de urgență”.

„Ne exprimăm dezaprobarea fermă în legătură cu încercările unor partide politice parlamentare de a provoca alegeri anticipate, din cauza incapacității lor de a dialoga și a respecta voința electoratului, care i-au trimis în Parlament să muncească, nu să blocheze activitatea Legislativului. Este inadmisibil ca Republica Moldova să fie aruncată acum într-o criză politică, socială și economică, doar pentru că un grup de deputați vor din nou alegeri după ce au fost dezamăgiți de rezultatul obținut pe 24 februarie, de încrederea redusă pe care alegatorii o au în ei”, se arată în declarația deputaților.

Solicitat de Ziarul NAȚIONAL, expertul constituționalist Nicolae Osmochescu ne-a declarat că sistemul electoral poate fi modificat numai de către un parlament funcțional, cu cel puțin un an înainte de alegeri.

„Alegerile ordinare următoare pot fi organizate în baza unui sistem electoral modificat, dar alegerile anticipate nu pot fi făcute în niciun caz după un sistem electoral nou. Legea, Codul Electoral trebuie modificate în Parlament”, ne-a spus fostul judecător al Curții Constituționale.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md