image
Sursa foto: nytimes.com

Rusia extinde sancţiunile economice impuse Ucrainei

Premierul rus, Dmitri Medvedev, a semnat joi un decret care extinde lista produselor ucrainene ale căror importuri vor fi interzise, ca răspuns la recentele restricţii impuse de Ucraina, transmite EFE și Agerpres.

"Cu câteva zile în urmă, guvernul Ucrainei a făcut un alt pas ostil în raport cu ţara noastră, extinzând lista mărfurilor ruse interzise. În aceste condiţii, suntem obligaţi să ne apărăm interesele şi să luăm măsuri de răspuns", a declarat Medvedev.

El a indicat totodată că mai multe produse din Rusia vor putea fi exportate în Ucraina doar după obţinerea unor permise speciale.

"Definim lista de mărfuri care vor putea fi exportate în Ucraina începând cu 1 iunie doar în baza unor permise speciale. În această categorie sunt incluşi combustibilii fosili, precum cărbunele, petrolul şi derivatele sale", a spus premierul rus.

Moscova şi Kievul şi-au impus reciproc sancţiuni după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014 şi acţiunile ruse din estul Ucrainei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: