(video) 4 grupări criminale organizate, destructurate de PCCOCS și SIS: 17 persoane au fost reținute, inclusiv un angajat MAI și unul de la ASP pentru numeroase ilegalități

Patru grupări criminale organizate au fost destructurate de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) în comun cu Serviciul de Informații și Securitate (SIS). În urma 52 de percheziții au fost 17 persoane reținute, inclusiv un angajat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și unul de la Agenția Servicii Publice, fiind învinuiți de organizarea migrației ilegale, trecerea ilegală a frontierei de stat, șantaj, spălarea banilor, contrabandă cu mijloace financiare, confecționarea, deținerea și vânzarea documentelor oficiale false.. Aceștia activat atât pe teriotriul Republicii Moldova, cât și în țări UE.

Foto: captură privesc.eu

„Infracțiunile au fost comise de către patru grupări criminale diferite. Membrii acestei grupări nu se cunoșteau, însă avea în calitate de intermediar pe un angajat al MAI. Ilegalități au fost comise nu doar pe teritoriul Republicii Moldova, dar și în alte state: Germania, Ucraina, Polonia, Slovacia, Cehia, România”, a declarat Vitalie Busuioc, șeful adjunct al PCCOCS.

În prima organizare criminale, unde erau implicate 4 persoane, sunt acuzate de comiterea infracțiunilor de organizarea migrației ilegale și confecționarea documentelor oficiale.

A doua grupare criminalăm unde erau implicate 6 persoane, sunt acuzate de comiterea infracțiunilor de spălarea banilor și contrabandă cu mijloace financiare.

A treia grupare criminală, unde erau implicate 5 persoane, sunt acuzate de comiterea infracțiunilor de confecționare, deținere, vânzare și folosire a documentelor oficiale și organziarea migrației ilegale.

A patra grupare criminală, unde erau implicate 2 persoane, sunt acuzate de comiterea infracțiunilor de confecționare, deținere, vânzare și folosire a documentelor oficiale și organziarea migrației ilegale.

„Membrii tuturor grupărilor criminale au fost reținuți. Ieri au fost reținute 2 persoane, un șef de secție al ASP”, a mai adăugat Busuioc.

Pe parcursul documentării cazului, în vizorul procurorilor PCCOCS și ofițerilor SIS au ajuns mai multe persoane, printre care un angajat al unei companii de transport de persoane și colete către statele membre ale Uniunii Europene. Acesta a recunoscut existenţa unei scheme de transportare ilegală a persoanelor fără acte de identitate, inclusiv aflate în căutare, și a cetățenilor străini, originari din țările cu risc terorist sporit, către Uniunea Europeană, prin tranzitarea teritoriului României. La fel, pe parcursul documentării cazului, a fost identificată încă o filieră ilegală de activitate care se ocupa de furtul mijloacelor bănești din Uniunea Europeană, care, ulterior erau transportate către Republica Moldova și Federația Rusă. A fost stabilit că, o parte din banii furaţi din bancomatele Uniunii Europene, marcați cu vopsea de protecție, urmau a fi vânduţi pe teritoriul Republicii Moldova prin intermediul mai multor persoane. În rezultatul celor 52 de percheziții efectuate și a măsurilor speciale de investigații de către procurorii PCCOCS și ofițerii SIS au fost reţinute 18 persoane, ridicate circa 100 acte false/contrafăcute, identificate 2 filiere de migraţie ilegală către statele membre ale UE şi ridicaţi 30 mii euro, bani murdari de vopsea de protecţie, sustrași din bancomatele Uniunii Europene. Astfel pe numele a 8 persoane au fost emise mandate de arest pe un termen de 30 de zile, iar în privința celorlalți membri ai grupărilor criminale urmează ca instanța să se pronunțe asupra demersurilor procurorilor. Investigațiile pe caz continuă în vederea stabilirii tuturor acțiunilor ilicite ale suspecților și a eventualilor complici la comiterea infracțiunilor.

Mai multe persoane dintre cele reținute au avut anterior antecedente penale, iar alte erau date în căutare internațională.

În caz că vinovăția acestora va fi demonstrată suspecții riscă pedeapsă sub formă de închisoare după cum urmează: • Organizarea migraţiei ilegale – art. 362/1 Cod penal- de la 5 la 7 ani de privațiune de libertate; • Trecerea ilegală a frontierei de stat – art. 362 Cod penal- de la 5 la 7 ani de privațiune de libertate; • Șantaj – art. 189 Cod penal- de la 5 la 7 ani de privațiune de libertate; • Contrabandă de mijloace bănești – art. 248 Cod penal- de la 3 la 10 ani de privațiune de libertate; • Spălarea banilor – art. 243 Cod penal – de la 5 la 10 ani de privațiune de libertate; • Confecţionarea, deţinerea, vânzarea și folosirea documentelor oficiale – art. 361 Cod penal- până la 5 ani de privațiune de libertate.


Pub