PE SCURT
Doi studenţi italieni au fost amendaţi cu câte 13 milioane de euro fiecare după ce au făcut un grătar. Aceasta pentru că oamenii legii au constatat că grătarul a constituit sursa unui incendiu de pădure masiv în provincia italiană Como.
Suma imensă a fost calculată de către autorităţile locale, bazându-se pe o formulă folosită pentru a determina amploarea daunelor din urma incendiului.
PE LUNG
Tinerii, ambii în vârstă de 22 de ani, făceau un grătar la o casă ce aparţinea bunicilor unuia dintre ei, din apropierea unei păduri montane, atunci când focul a izbucnit, pe 30 decembrie, anul trecut, scrie BBC citată de Adevarul.ro.
Unul dintre studenţi a declarat pentru presa italiană că sunt „ţapii ispăşitori“ pentru incendiu. „Suntem ţapii ispăşitori ai unui incendiu care nu poate fi explicat“, a declarat unul dintre tineri pentru publicaţia La Stampa.
„Noi suntem victimele adevărate ale poveştii“. „Am alertat imediat pompierii şi ne-am aruncat noi înşine în flăcări pentru a încerca să le stingem,“ a adăugat el.
Însă procurorii au descoperit că sursa incendiului era pe proprietatea unde erau cei doi şi flăcările au pornit de la jarul folosit pentru grătar, în combinaţie cu umiditatea extrem de scăzută.
Incendiul a durat câteva zile, distrugând aproape 1.000 de hectare de pădure pe Muntele Berlinghera.