Ce spune Autoritatea Aeronautică Civilă despre cele 9 companii din RM interzise în spațiul aerian al UE

Autoritatea Aeronautică Civilă, la solicitarea UNIMEDIA, a venit cu o reacție după ce mai multe companii din Republica Moldova le-au fost interzise accesul în spațiul UE.

Foto: Vice

„După cum a fost comunicat de către AAC anterior, în perioada noiembrie 2018 - martie 2019, Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova (AAC) a inițiat și desfășurat (în mare parte) un proces amplu și profund de reevaluare a operatorilor aerieni ai Republicii Moldova la capitolul corespunderii acestora standardelor internaționale de siguranță, precum și a conformării angajamentelor asumate de Republica Moldova față de Uniunea Europeană”, se arată într-o reacție oferită pentru UNIMEDIA.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Autorității Aeronautică Civilă, Irina Bodolica-Buretz, în aceeași perioadă, au fost efectuate autoevaluări a sistemului și capacităților de supraveghere a AAC, inclusiv cu expertiza și asistența Agenției de Siguranță Aeronautică Europeană.

„Ca urmare a acestor acțiuni, au fost dispuse măsuri restrictive prin prelungirea pentru o perioadă limitată sau suspendarea Autorizației de Operator Aerian (AOA), interzicere operării de aeronave, suspendarea Certificatelor de operator aerian (AOC), revocarea AOC. La moment un Certificat de operator aerian (AOC) este revocat, două Certificate de operator aerian (AOC) și o Autorizație de operator areian (AOA) sunt suspendate. Companiile aeriane moldovenești Air Moldova și Fly One, care exercită activități de transport de pasageri din/spre Republica Moldova, cât și compania Aerotranscargo, care asigură transporturi cargo, sunt conforme normelor și standardelor naționale și internaționale din domeniu și asigură un nivel înalt de siguranță. Cât ține de restul operatorilor aerieni, aceștia sunt sub supraveghere continuă din partea AAC pentru a ne asigura că sunt respectate toate condițiile de certificare. Aplicarea măsurilor date nu va afecta activitatea operatorilor Air Moldova și Fly One, antrenați în transportul de pasageri din/spre Republica Moldova spre/din Uniunea Europeană, ci doar va asigura un nivel mai înalt de siguranță. Autoritatea Aeronautică Civilă va continua să întreprindă toate măsurile care se impun pentru asigurarea unui nivel maxim de siguranță aeronautică”, a conchis aceasta.

UNIMEDIA amintește că, ieri, Comisia Europeană a publicat o listă revizuită a companiilor aeriene care nu îndeplinesc standardele internaţionale de siguranţă şi în consecinţă sunt supuse unor interdicţii de a opera în Uniunea Europeană, informează AFP.


Pub