(video) New York 2019: Premieră mondială – Noua generaţie Toyota Highlander

Toyota este acum pe un val de lansări a mai multor SUV-uri. Astăzi, la Salonul Auto de la New York, care se desfăşoară paralel cu cel din Shanghai, compania niponă a prezentat peste ocean noua generaţie Toyota Highlander.

Local, modelul cu trei rânduri de scaune va ajunge la dealeri abia în luna decembrie a acestui an, în timp ce modelul Highlander Hybrid abia în februarie 2020. Până se va întâmpla acest lucru şi până când va veni şi prin regiunile noastre, să aflăm ce aduce nou acest SUV.

La fel ca şi primul RAV4, atunci când a lansat segmentul crossoverelor compacte acum 22 de ani în urmă, originalul Highlander a redefinit SUV-ul midsize de familie atunci când a apărut în 2001. Într-un moment în care cele mai multe SUV-uri de acest gen erau bazate pe şasiuri de pick-up, structura unibody cu o suspensie independentă pe toate cele patru roţi a devenit rapid un șablon pentru un nou segment de maşini pentru familii, mai confortabile și mai prietenoase. După adăugarea unui al treilea rând de scaune, Highlander nu numai că a crescut în mărime, dar este, de asemenea, acum cel mai bine vândut cu amănuntul model din segmentul său, din 2016.

Acum, a patra generație a acestui SUV de referință aduce un nou nivel de design distinctiv pe o fundație construită pe siguranță, confort, calitate, durabilitate și fiabilitate, stabilite de predecesori. La baza maşinii stă o nouă platformă numită Toyota New Global Architecture (versiunea TNGA-K), care face uz pe scară largă de oțel de înaltă rezistență, oferind maşinii o structură unibody mai rigidă decât cea a modelului anterior.

Cu nişte lonjeroane modificate la suspensia frontală şi cu una multi-link pe puntea din spate, a fost îmbunătățită agilitatea și a fost micşorată raza de întoarcere completă, oferind în acelaşi timp o rulare mai lină și mai silențioasă decât înainte.

O nouă formă sculptată cu linii frumos modelate îi oferă modelului o poziție mai puternică, dar cu o atitudine modernă, sofisticată. Highlander rămâne un SUV de familie prietenos, acum cu o capacitate mai mare de aventură. Prin setarea noului design, în nivelele de echipare americane, numite L, LE și XLE, maşina vine cu o grilă frontală neagră cu o bordură argintie, în timp ce nivelele de echipare Limited și Platinum se disting printr-o grilă neagră cu bordură cromată și inserţii cromate în partea posterioară a barelor de protecţie, prin nişte faruri LED premium și pentru prima dată prin jante din aliaj de 20 de inci. La fel, echiparea Platinum, cea din galeria de imagini, se distinge printr-o bară de protecţie frontală cu o inserţie argintie, dar şi un set unic de jante de 20 de inci.

Paleta de culori pentru caroserie include trei nuanţe: Blizzard Pearl (opţională de 395 dolari), Celestial Silver Metallic și Midnight Black Metallic, alături de alte cinci noi: Magnetic Gray Metallic, Moon Dust, Ruby Flare Pearl, Blueprint şi Opulent Amber.

În timp ce noul design al lui Highlander va întoarce capetele oriunde merge, acesta este, de asemenea, foarte funcțional. Eficiența aerodinamică mai mare reduce zgomotul produs de vânt, iar între timp îmbunătăţeşte stabilitatea vehiculului, forma oglinzilor laterale şi a stopurilor dând o mână de ajutor aici.

Arătând sportiv, acest lucru nu vine în detrimentul caracterului practic al unui Highlander. A patra generaţie este mai lungă cu 60 de mm decât cea precedentă, ceea ce s-a manifestat pozitiv asupra volumului portbagajului. Totuşi, se cunoaşte că al doilea rând de scaune poate fi mişcat cu până la 30.5 mm pentru a creşte spaţiul dintre al doilea şi al treilea rând de scaune.

Nivelele de echipare L și LE vin standard cu o banchetă pentru al doilea rând de scaune, pentru a forma împreună cu o alta de pe al treilea rând tocmai opt locuri pentru pasageri. Pe de altă parte, în echiparea XLE și Limited pe al doilea rând vin standard o pereche de scaune individuale, formând un total de şapte locuri, în timp ce o banchetă este opţională.

În cele din urmă, echiparea Platinum de top vine standard cu scaune individuale pe al doilea rând şi nu mai are opţiunea unei banchete. În orice caz, ușile mari posterioare oferă acces uşor la interior, în timp ce funcțiile versatile de pliere a scaunelor facilitează introducerea celui de-al treilea rând. Confortul ultimilor pasageri va fi asigurat şi datorită sistemului de climatizare în trei zone.

Cu toate rândurile de scaune utilizate, Highlander oferă 456 de litri de volum pentru bagaje. Al treilea rând de scaune se poate rabata în proporţie de 60/40 şi dacă se pliază totalmente atunci volumul creşte până la 1.150 de litri. Al doilea rând de scaune rabatat măreşte volumul până la 2.076 de litri şi la această cifră se adaugă cea a buzunarelor suplimentare de la uşi.

De la nivelul de echipare de top Platinum, noul Highlander oferă cele mai mare nivel de confort dezvoltat vreodată. Designerii s-au inspirat din interioarele artizanale de lux pentru a crea o ambianță mai premium. Detaliile includ suprafețe mai moi căptușite și un aspect mai adaptat cu cusături care continuă de pe uşi până pe planşa de bord. Aceasta din urmă integrează comenzile sistemului multimedia şi a celui de climatizare într-un mod elegant și funcțional.

Cabina noului Highlander oferă funcționalitate îmbunătățită peste tot, de la o consolă centrală, care dispune de un panou pentru încărcarea wireless a telefoanelor, până la o mulțime de spaţii de stocare și porturi USB. În echiparea Limited și Platinum, noul sistem de iluminare ambientală cu LED-uri stabilește o dispoziție relaxantă. Volanul nou are acum nişte butoane funcţionale şi plăcute la atingere.

Toyota Highlander a fost mult timp renumită pentru o rulare liniștită și acum, cu platforma TNGA de înaltă rezistență, acest nivel a devenit mai superior. Sisteme de amortizare a sunetelor și materialele de izolare fonică au fost optimizate peste tot pe unde se găsesc în vehicul, cu abordarea “Takumi” concentrându-se în special pe minimizarea zgomotului în frecvențele care interferează cu o conversație a pasagerilor. Pe partea de tapiţerii se pun la dispoziţie, în diverse culori, unele textile, din piele artificală Softex sau piele perforată.

Noul Highlander a mai primit cele mai recente sisteme multimedia ale mărcii. În toate nivelele de echipare vin standard interfeţele Apple CarPlay, Android Auto, Alexa in-car, Waze, SiriusXM și conectivitate Wi-Fi prin reţeaua AT&T. De asemenea, toate modelele Highlander americane vin echipate cu pachetul de servicii Toyota Safety Connect cu un abonament valabil timp de un an.

Maşinile în echipare LE şi mai superioare oferă deja funcţiile Service and Remote Connectivity. Cele XLE şi Limited vin cu un sistem de navigaţie dinamică, iar cel numit Platinum are standard un astfel de sistem de navigaţie şi un ecran tactil central de 12.3 inci. Pe maşinile cu nivele de echipare Limited şi Platinum mai vine standard un sistem audio JBL Premium cu tehnologie Clari-Fi, cu 11 difuzoare localizate în nouă zone şi o putere totală de 1.200 de waţi.

Printre alte dotări disponibile în dependenţă de nivelul de echipare se numără: ecrane de 4.2 sau 7 inci pe panoul de bord, ecran multimedia de 8 sau 12.3 inci, scaune frontale reglabile electric în 10 (al şoferului) sau 4 poziţii (al pasagerului), geamuri fumurii, portbagaj acţionat electric, faruri LED anti ceaţă, monitor unghiuri moarte, volan şi levier tapiţat cu piele, oglindă interioară retrovizoare cu funcţie anti orbire sau una digitală, faruri full LED adaptive, acoperiş panoramic, scaune încălzite, railings-uri pe acoperiş, scaune cu memorie, head-up display, ştergătoare parbriz sensibile la ploaie, inserţii cu lemn natural, sistem de camere cu vizualizare la 360 de grade şi de la înălţimea zborului de pasăre şi multe altele.

Pe partea de motoare, în SUA, modelul va fi disponibil cu două opţiuni. Prima este un V6 de 3.5 litri, cu 299 CP şi 356 Nm, care mai are un sistem de injecţie D-4S, Dual VVT-i şi unul Stop & Start pentru economie de combustibil. Cutia de viteze la care este cuplat este una automată Direct Shift cu opt trepte.

Cu acest motor este disponibil şi un pachet de remorcare ce permite o capacitate de tractare de 2.268 de kg. Pachetul include un radiator heavy-duty cu un cooler de ulei de motor şi un ventilator cu performanță îmbunătățită. Funcţia Trailer Sway Control (TSC) utilizează controlul stabilității vehiculului pentru a menţine sub control mișcările nedorite ale remorcii.

De cealaltă parte, există modelul Highlander Hybrid cu o nouă generaţie Toyota Hybrid System, care este formată dintr-un motor DOHC cu patru cilindri şi un volum de 2.5 litri, două motoare electrice şi un set de acumulatori care se găseşte sub scaunele posterioare, fără a compromite spaţiul interior.

Motorul pe benzină utilizează sistemul VVT-iE (Variable Valve Timing – intelligent by Electric motor) pe arborele cu came de admisie, și un sistem VVT-i pe arborele cu came de evacuare. Un sistem de răcire variabil (pompă de apă electrică şi un termostat electric) și o pompă de ulei complet variabilă îmbunătățesc eficiența motorului. Respectiv, puterea totală a sistemului este de 243 de CP, în timp ce consumul mixt a coborât în jurul a 7 litri/100 de km. Pentru prima dată pe un Highlander Hybrid, clienţii îl vor putea comanda fie cu un sistem de tracţiune integrală, fie doar cu unul pe puntea din faţă.

Unitatea de propulsie de pe Highlander Hybrid poate funcţiona diferit în mai multe moduri de rulare disponibile: NORMAL, ECO şi SPORT, alături de unul EV care permite deplasarea doar cu energie electrică cu viteză mică şi pe o distanţă limitată. Mai mult, pentru economie de combustibil, folosind caracteristica de comutare secvenţială a treptelor cutiei de viteze, şoferul poate comuta manual trepte inferioare pentru a crește frânarea regenerativă în etape, soluţie care favorizează un control mai mare al maşinii atunci când este condusă prin zone deluroase. De asemenea este disponibil un antrenor virtual care sugerează un anumit nivel de accelerare în funcţii de condițiile de conducere.

Încă o funcţie nouă este Predictive Efficient Drive (PED), care analizează obiceiurile de conducere zilnice ale conducătorului auto și condițiile rutiere viitoare și de trafic, pentru a încărca mai eficient și a descărca bateria în conformitate cu ceea ce se întâmplă pe drum. Cu cât vehiculul este condus mai mult, cu atât se acumulează mai multe date, contribuind la eficiența consumului practic de carburant.

Noul Toyota Highlander va fi disponibil la alegere, cel puţin în SUA cu un sistem de tracţiune faţă şi trei tipuri de tracţiune integrală: două pentru modelele V6 și un sistem unic AWD pentru Highlander Hybrid. Pentru maşinile în nivele de echipare L, LE și XLE, sistemul AWD opțional poate trimite până la 50% din cuplul disponibil spre roțile din spate pentru a contracara alunecarea atunci când este necesar.

Un al doilea sistem Dynamic Torque Vectoring AWD with Drive Mode Select and Driveline Disconnect este disponibil pentru Highlander Limited și Platinum pentru o mai mare agilitate și capacitate. În plus față de funcţia care reglementează distribuția cuplului între roțile din față și din spate, acest sistem avansat utilizează cuplaje speciale pentru a gestiona în mod activ distribuția cuplului între roțile din spate stânga și dreapta. Dynamic Torque Vectoring AWD nu are nevoie ca să detecteze alunecarea unei roţi înainte de a intra în acțiune. Mai degrabă, un sofisticat sistem AWD Integrated Management (AIM) gestionează servodirecţia electrică, controlul accelerației, controlul schimbului rapoartelor cutiei de viteze și unitatea de distribuție a cuplului pentru a optimiza continuu manipularea.

Folosind şi comutatorul Multi-Terrain Select de pe consola centrală, conducătorul auto poate maximiza tracțiunea atunci când conduce pe vreme nefavorabilă sau prin condiţii rutiere dificile. Modul Mud & Sand funcționează bine pentru condusul pe plaje, în timp ce modul Rock & Dirt optimizează tracțiunea integrală pentru trasee cu pietriş. Șoferul poate monitoriza, în timp real, alocarea cuplului și controlul alunecării pe afișajul Multi-Information Display (MID). Adiţional, Highlander include funcţiile de control a remorcii, de asistenţă la pornirea în pantă şi coborârea în rampă pentru mai multă siguranţă şi performanţă.

Un sistem de tracţiune integrală este un partener bun pentru orice şofer, însă nu este nevoie de el mereu, chiar atunci când deplasările au loc pe o autostradă. În astfel de situații, puntea din spate se poate decupla automat. Când este nevoie de AWD, sistemul instantaneu se reface, fără ca să se observe.

Iar un al treilea sistem este numit Hybrid AWD. Acesta presupune angajarea a încă unui motor electric separat, montat pe puntea din spate, pentru a pune în mişcare roțile de acolo atunci când este necesar. Ca și unitatea de propulsie hibridă în sine, AWD-ul funcționează perfect și transparent. Acest agregat poate lucra independent, fără o conexiune mecanică între transmisie și roțile din spate. Distribuirea preventivă a mai multor forțe motrice la roțile din spate, cum ar fi atunci când se accelerează, ajută la suprimarea alunecării roţilor din faţă în timpul pornirii de pe loc pe o suprafaţă alunecoasă. Sistemul îmbunătățește, de asemenea, agilitatea de virare ajutând la reducerea subvirării. Și, atunci când maşina este condusă pe un drum off-road, cuplul crescut disponibil pe puntea din spate ajută la deplasarea cu încredere pe suprafețe dure sau alunecoase.

La capitolul siguranţă şi protecţie, dacă tot vorbim despre o maşină cu platformă TNGA, aflaţi că noul Highlander este echipat cu complexul Toyota Safety Sense (TSS 2.0). Sistemele Blind Spot Monitor (BSM) cu Rear Cross Traffic Alert (RCTA) vin standard pe modelele în echipare LE şi mai superioare. Un Rear Cross Traffic Braking (RCTB) cu un sonar de monitorizare a gărzii la sol se adaugă pe maşinile în echipare Limited şi mai superioare.

Standard pe toate maşinile este o cameră video spate, în timp ce opţional este un sistem Bird’s Eye View Camera with Perimeter Scan cu monitorizare live la 360 de grade. Fiecare maşină mai vine standard cu opt airbag-uri, inclusiv unele cortină pentru toate rândurile de scaune.

Sistemul Toyota Star Safety System include şi alte funcţii precum Enhanced Vehicle Stability Control (VSC), Traction Control (TRAC), Electronic Brake-force Distribution (EBD), Brake Assist (BA), Anti-lock Braking System (ABS) sau Smart Stop Technology (SST).

În ţara noastră noul Toyota Highlander va ajunge cel mai probabil după 2020, după o premieră europeană.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/