Trimite e-mail | Printeaza
Politic
16.04.2019

Declarația Blocului ACUM după ședința Consiliului Politic din 16 aprilie 2019

Declarația Blocului ACUM după ședința Consiliului Politic din 16 aprilie 2019

Consiliul Blocului Politic ACUM, întrunit în ședința de astăzi, a luat act de poziția Consiliului Republican al PSRM, inclusiv de opțiunea socialiștilor de a merge în alegeri anticipate organizate în condițiile actualului sistem electoral mixt, aplicat și în scrutinul din 24 februarie, lucru care ar fi în detrimentul oamenilor, în detrimentul proceselor democratice, dar în beneficiul regimului oligarhic.

În continuare, așteptăm un angajament ferm din partea PSRM, făcut public, cu privire la neadmiterea nici acum, nici pe viitor a unei coaliții cu Plahotniuc și partidul controlat de el.

Blocul ACUM reiterează necesitatea primordială de eliberare a tuturor instituțiilor statului din captivitate ca precondiție pentru realizarea angajamentelor asumate în fața alegătorilor. De asemenea, pledăm pentru neadmiterea alegerilor anticipate în condițiile controlului oligarhic asupra instituțiilor de drept și de reglementare, inclusiv asupra Comisiei Electorale Centrale, a Consiliului Audiovizualului, a Procuraturii, a Centrului Național Anticorupție etc.

Considerăm necesară deblocarea activității Parlamentului, prin reluarea ședinței de constituire a acestuia, crearea organelor de lucru ale legislativului, stabilirea acțiunilor prioritare, inclusiv revenirea la sistemul proporțional de vot și îmbunătățirea acestuia în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția, adoptarea proiectelor de acte normative privind dezoligarhizarea și restabilirea statului de drept, completate astăzi cu alte cinci inițiative legislative ale Blocului ACUM.

În acest sens, considerăm oportună crearea unui grup de lucru, constituit din reprezentanți ai fracțiunilor parlamentare ale Blocului ACUM și PSRM, mandatat să discute pînă pe 25 aprilie inițiativele legislative ale Blocului ACUM și ale fracțiunii PSRM, care se referă la dezoligarhizare și, implicit, la îmbunătățirea vieții oamenilor.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus