Rails Girls Chișinău invită fetele la un workshop de două zile, pentru a cunoaște domeniul IT și a-și crea propriile proiecte

Proiectul Rails Girls Chișinău face apel către toate fetele și femeile interesate de domeniul IT să aplice la un workshop de două zile care intenționează să ajute participantele să înțeleagă mai bine tehnologiile și să își creeze propriile proiecte.

Foto: Rails Girls

Rails Girls a fost lansat în anul 2010 în Helsinki, Finlanda, iar treptat a ajuns să fie organizat și în alte orașe ale lumii. Proiectul ghidează participanții la construirea propriilor aplicații web. Acesta oferă un program de șablon, care poate fi ajustat cu ușurință pentru acoperirea un spectru larg de idei.

Evenimentul constă din două workshopuri, care vor avea loc în perioada 18-19 mai curent, la Tekwill.

Acest eveniment este organizat cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernului Suediei în cadrul Proiectului ”Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC” Tekwill, implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC.

Nu este necesară experiența în programare sau un background tehnic specific. Participarea este gratis, iar tot ce trebuie să aduci este laptopul personal. Aplicantele trebuie să aibă peste 18 ani și să posede cunoștințe de bază în limba engleză.

Workshopurile sunt destinare persoanelor care nu au sau au foarte puțină experiență în programare.

Aplicația o poți face aici.


Pub