Catedrala Notre-Dame, cuprinsă de foc
Externe 16 aprilie 2019, 17:48 | 1050

Momente dramatice în Franța. Catedrala Notre-Dame din Paris, un simbol al acestei țări, dar și al întregii Europe, a fost aseară cuprinsă de flăcări. Timp de câteva ore, oameni din lumea întreagă au privit cu lacrimi în ochi cum se fac scrum 800 de ani de istorie.

Sute de pompieri au luptat cu focul, ce părea de nestăvilit. Abia în această dimineață flăcările au fost stinse complet. Deocamdată, nu este cunoscută cauza incendiului. Autoritățile vorbesc despre un accident.

Incendiul a izbucnit luni seara, în jurul orei locale 19:00. Imediat ce s-a dat alarma, la fața locului s-au deplasat nu mai puțin de 500 de pompieri. Flăcările s-au răspândit rapid și, în scurt timp, întregul acoperiş şi turla centrală, înaltă de 93 de metri, s-au prăbuşit.

Lumea a văzut cum catedrala, veche de secole, este mistuită de flăcări. Șocați de priveliște, mii de oameni au ieșit în stradă și s-au rugat împreună.

Președintele Emmanuel Macron și-a anulat discursul, pe care trebuia să-l susțină luni seara, despre protestele din Franța și a venit la fața locului. El a declarat că suspendă campania electorală pentru alegerile europarlamentare din luna mai și a promis că monumentul istoric va fi reconstruit, indiferent de amploarea pagubelor.

Şefi de stat din întreaga lume au transmis imediat mesaje de solidaritate. „Notre-Dame este un simbol al culturii europene. Suntem alături de prietenii noştri francezi", a transmis purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel. Și premierul britanic a reacționat. „Gândurile mele sunt alături de Franţa”, a scris Teresa May pe o rețea de socializare. Un mesaj a venit și din partea președintelui României. Klaus Iohannis s-a arătat mâhnit de această tragedie şi le-a transmis francezilor că este cu inima alături de ei. Donald Trump, în schimb, le-a sugerat pompierilor să încerce o intervenție aeriană pentru stingerea flăcărilor. Responsabilii francezi au anunțat, la scurt timp, că o astfel de operațiune nu poate fi pusă în aplicare întrucât ar distruge fundația edificiului. După aproape opt ore de luptă cu flăcările, echipele de intervenție au reușit să controleze focul și abia în această dimineață flăcările au fost stinse complet.

După ce flăcările au fost stinse, au apărut și primele vești bune. În ciuda violenței incendiului, în interior, stricăciunile sunt mai mici decât era de așteptat. Structura edificiului nu a fost afectată. Două dintre cele mai bogate familii din Franța au anunțat deja că vor dona împreună 300 de milioane de euro pentru reconstrucția Catedralei Notre-Dame. Și UNESCO a informat că este alături de Franţa pentru a salva şi restaura clădirea-simbol, pe care a descris-o ca fiind “un monument de nepreţuit”. Între timp, a fost deschisă o anchetă pentru distrugere involuntară prin incendiu, ceea ce înseamnă că procurorii consideră că a fost vorba despre un accident.

Opinia ta contează. Comentează!