image
Sursa foto: digi24.ro

Are 100 de ani și candidează la alegerile locale din Germania: Care este principala sa promisiune electorală

Lisel Heise, o femeie în vârstă de 100 de ani, s-a hotărât să candideze la alegerile locale din Germania, care au loc pe 26 mai. Bătrâna este o fostă profesoară de sport şi speră, datorită vârstei sale, să obţină sprijinul necesar pentru a produce o schimbare în oraşul în care trăiește, în special pentru tineri.

Ea candidează pentru un loc în consiliul local din Kirchheimbolanden, un oraș 8.000 de locuitori din sud-vestul Germaniei, situat în landul Renania-Palatinat. Dacă va fi aleasă, primul lucru pe care îl va face va fi să redeschidă un bazin de înot, închis în 2011, relatează The Guardian.

Cât privește problemele care macină planeta în aceste zile, centenera susţine că votul pentru Brexit nu ar fi trebuit să existe şi s-a declarat încântată că elevii şi studenţii ies pe străzi pentru a cere politicienilor să caute o soluţie la problema încălzirii globale, notează Digi24.ro.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: