(video) Liderul PSD, Liviu Dragnea, asaltat de susținători și protestatari, în drum spre ședința de judecată

Încăierare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti, în momentul în care liderul partidului de guvernare din România, Liviu Dragnea, a ajuns la instanța supremă. Protestatari, dar şi susţinători ai acestuia au mers cu pancarde şi sau îmbrâncit, iar Dragnea a fost scos din mulțime cu ajutorul jandarmilor.

Foto: captură video digi24.ro

Trei persoane au fost duse la audieri la secția de poliție. Aceștia au fost agresivi cu jurnaliștii și inclusiv cu jandarmii. Dintre sutele de persoane acolo, majoritatea sunt susținători ai PSD, scrie digi24.ro.

Dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman (DGASPC) Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, a fost amânat pe parcursul a mai multe termene de judecată, în urma controverselor referitoare la constituirea completurilor de 5 judecători.


Pub