Partidul Liberal se pregătește de alegeri locale: PL lucrează asupra unui concept de unificare a partidelor unioniste

În pregătirea pentru alegerile locale din vară, Partidul Liberal a început să lucreze asupra unui concept de unificare a partidelor unioniste. Cel puțin asta se anunță într-un comunicat al formațiunii.

Foto: UNIMEDIA

„PL este și a fost mereu deschis pentru a discuta cu colegii unioniști din alte partide, în vederea constituirii unei construcții politice unioniste durabile, în mod transparent și sincer, pentru a pune în prim plan idealul nostru național, și nu ambițiile politice. Dovadă a acestui fapt sunt nenumăratele tentative de a consolida curentul unionist în jurul PL, în acest sens, PL a inițiat mai multe discuții cu liderii unioniști care, însă, nu s-au soldat cu un rezultat pozitiv”, se arată în comunicat.

„În conferința de presă din 5 aprilie 2019, 3 partide și 3 organizații civice au reluat inițiativa unificării, anunțând despre crearea blocului "Unirea", fără orgolii și fără condiții, PL nu a fost contactat în acest sens. Ulterior, în cadrul unei discuții cu 2 reprezentanți ai blocului, ni s-au comunicat următoarele:

1. Ar urma să aibă coordonarea candidaților pentru alegerile locale, lucru cu care suntem de acord că trebuie făcut, și în acest sens organizațiile teritoriale ale PL solicită să fie contactate pentru a fi discutate și stabilite aceste lucruri pentru fiecare localitate în parte.

2. Partidele componente ale blocului ar urma să nu se dizolve și să-și păstreze identitatea. Aceasta înseamnă că la mijloc este doar o intenție de unificare fără ca aceasta să aibă loc propriu-zis, și doar în perspectivă ar putea fi create o singură mișcare sau singur partid unionist. Or, România Mare este una, nu pot fi 3 sau 6 Românii.

3. Deși s-a spus că este fără orgolii și condiții, totuși rămân în vigoare condițiile: "fără foști" și "la timpuri noi, cu oameni noi". Aceste condiții urmând a fi materializate prin rezervarea pentru actualii președinți de partide a câte o funcție de vicepreședinte, iar lideri ai mișcării unioniste să fie aleși numai din rândurile organizațiilor civice, ceilalți neavând nici dreptul de a candida.

După cum am menționat anterior, considerăm că unificarea unioniștilor trebuie și poate avea loc numai prin respectarea rigorilor și standardelor democratice unanim recunoscute în România și în toată Europa.

Astfel, nimeni nu are dreptul să prestabilească, din timp, cui și unde îi este locul. Acest lucru îl pot hotara doar unioniștii delegați din toate colțurile Moldovei și din diaspora, în cadrul unui Congres, prin votul lor sincer și direct.

În acest sens, PL lucrează asupra unui concept de unificare a partidelor unioniste, în așa fel încât aceasta să reprezinte o temelie, un fundament sănătos și puternic pentru formarea unui curent larg unionist în societate”, se mai arată în comunicat.

Amintim că, PL a făcut un apel public către liderii unioniști ai partidelor politice și ai societății civile unioniste, la 25 decembrie, înaintea începerii campaniei electorale pentru parlamentare, pentru a fi unificate forțele, așa cum este și năzuința electoratului unionist, nu doar pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, dar și pentru cele locale.


Pub